Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadavrele adepţilor unei secte din Kenya, dezgropate de poliţişti. Erau îndemnaţi să se înfometeze pentru a-l "întâlni pe Iisus"

21 de cadavre au fost exhumate în estul Kenyei, în cadrul unei anchete privind secta ai cărei membri s-ar fi înfometat până la moarte, afirmă surse din Poliţie, citate de The Guardian.

de Redactia Observator

la 23.04.2023 , 12:10

- Youtube

Oficialii au raportat, sâmbătă, şapte decese în legătură cu ancheta începută după arestarea lui Paul Mackenzie Nthenge, care le-ar fi spus adepţilor să se înfometeze pentru a-l ”întâlni pe Iisus”.

”În total, de ieri, avem 21 de cadavre”, a declarat o sursă din Poliţie pentru Agenţia France-Presse, sub protecţia anonimităţii, după ce au avut loc exhumări în pădurea Shakahola, în afara oraşului de coastă Malindi.

Cel puţin trei copii se află printre victime

Articolul continuă după reclamă

”Suntem abia la început, ceea ce arată că probabil vom mai găsi cadavre până la finalul acestei acţiuni”, a adăugat sursa.

O altă sursă din Poliţie a confirmat bilanţul, tot sub anonimat. Cel puţin trei copii se află printre victime, a afirmat o sursă din Poliţie. Nthenge, conducătorul ”Bisericii Internaţionale Vestea Bună”, s-a predat Poliţiei şi a fost pus sub acuzare luna trecută, după ce doi copii au murit de foame, în timp ce se aflau în grija părinţilor.

Ulterior, el a fost eliberat pentru o cauţiune de 100.000 de şilingi kenyeni. Poliţia a raportat arestarea sa, în 15 aprilie, după ce au fost descoperite trupurile a patru adepţi cărora le-ar fi spus să se înfometeze pentru a-l ”întâlni pe Iisus”, relatează News. Vineri, Poliţia kenyană a afirmat că a mai exhumat trei trupuri. Unsprezece alţi adepţi ai sectei – cel mai tânăr având 17 ani – au fost duşi la spital, trei dintre ei în stare critică, după ce au fost salvaţi, în 14 aprilie.

Poliţia a făcut o razie în pădure după ce a primit informaţii despre moartea unor oameni ”care s-au înfometat sub pretextul de a-l întâlni pe Iisus după ce au fost îndoctrinaţi” de Nthenge.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cadavrele adepţilor unei secte din Kenya, dezgropate de poliţişti. Erau îndemnaţi să se înfometeze pentru a-l "întâlni pe Iisus"