Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bulgarii nu dau înapoi. Mesaj tranșant de la Sofia, după ce Austria a impus condiții pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen

La o întâlnire cu omologii săi din Austria şi România, ministrul de interne bulgar Kalin Stoianov a spus că Bulgaria insistă asupra aderării complete la spaţiul Schengen de circulaţie fără frontiere, nu doar pentru călătoriile aeriene, a declarat marţi biroul de presă al Ministerului de Interne. Cei trei miniştri s-au întâlnit luni la Kranj, în Slovenia, în cadrul conferinţei ministeriale Forumul Salzburg, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 13.12.2023 , 11:54

Bulgarii nu dau înapoi. Mesaj tranșant de la Sofia, după ce Austria a impus condiții pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen Bulgarii nu dau înapoi. Mesaj tranșant de la Sofia, după ce Austria a impus condiții pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen - Shutterstock

Stoianov a declarat: "Bulgaria şi România au îndeplinit toate criteriile pentru apartenenţa completă la Schengen, iar rezultatele ultimei misiuni în Bulgaria efectuate de experţi ai statelor membre, inclusiv Austria şi Olanda, au dovedit din nou acest lucru".

Între cele trei ţări sunt în curs discuţii intense, se fac progrese, iar dialogul va continua, a comunicat ministerul.

Ministrul Stoianov a argumentat că extinderea Schengen în Bulgaria şi România va contribui la întărirea zonei fără frontiere şi va ameliora modul de funcţionare a acesteia. El a adăugat că Bulgaria contribuie deja la securitatea în spaţiul Schengen prin implementarea mai multor măsuri şi a tuturor instrumentelor disponibile pentru un control ferm la frontiere şi cooperarea poliţienească.

Articolul continuă după reclamă

Bulgaria face de asemenea eforturi substanţiale împotriva traficului ilegal de persoane şi a grupărilor de trafic cu fiinţe umane şi a susţinut iniţiativele legislative publicate recent de CE pentru întărirea rolului Europol şi armonizarea sancţiunilor pentru traficul cu fiinţe umane, a comunicat Ministerul de Interne.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Bulgarii nu dau înapoi. Mesaj tranșant de la Sofia, după ce Austria a impus condiții pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen