Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bombardamentele continuă în Ucraina şi de Paşte. Ruşii nu au acceptat armistiţiul de pace. Zelenski: "Nişte ticăloşi!"

Pentru ucrainenii rămaşi în ţară, nu a fost nici linişte, nici pace în noaptea de Înviere. Mai multe oraşe au fost bombardate şi au murit civili, printre care şi un copil de numai trei luni. Între timp, Vladimir Putin a participat la slujba de Paşti în Catedrala din Moscova, celebrată de patriarhul Kiril, cel care a dat binecuvântarea soldaţilor ruşi să invadeze Ucraina

de Redactia Observator

la 24.04.2022 , 19:27

În noaptea Învierii, ucrainenii au trecut prin focul bombardamentelor. În portul Odessa a plouat cu rachete de croazieră. Mai multe blocuri au fost doborâte, iar şase oameni au murit sub dărâmături. Printre ei, o mamă şi o fetiţă de doar trei luni.  

"Războiul a început când acel copil avea numai o lună. Vă daţi seama? Vă puteţi închipui aşa ceva? Nişte ticăloşi! Nu-i pot numi altfel, nu am alte cuvinte!", a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Luptele continuă la Harkov şi în Doneţk

Vezi și

În Harkov, scenariul sumbru s-a repetat. De sub dărâmături, pompierii au reuşit să salveze o pisică, speriată şi plină de praf. Speranţa armistiţiului de pace a fost stinsă şi în Doneţk. Astăzi, alţi doi copii şi-au pierdut viaţa, după ce blocul în care locuiau a fost ţintit de armata rusă.

Pe acelaşi subiect

În oraşul Sloviansk, Anna priveşte cum totul în jurul ei s-a destrămat: "Am trecut de anul 2014. Am fost tot aici. Nu am mers nicăieri şi nu vreau să merg nicăieri. Vreau să am pace!"

Însă pacea este o dorinţă greu de împlinit. În special acum, când estul ţării este încolţit. Forţele ruse au reluat asaltul şi asupra oţelăriei Azovstal din Mariupol. "Vrem să vedem cerul paşnic, vrem să respirăm aer curat. Pentru noi, asta ar fi chiar fericirea", mărturiseşte un ucrainean. 

Nici nu îndrăznesc să viseze la cadouri de Paşte. Ucrainenii au rămas doar cu speranţa. "Marea sărbătoare de astăzi ne oferă speranță și credem că lumina va învinge întunericul, binele va învinge răul, viața va învinge moartea", susţine Volodimir Zelenski.

Cadou de Paşte: arme din Occident

Sprijin concret vine din Occident, sub formă de arme. "Nu aşteptăm doar cadouri sau poate vreo prăjitură, ci aşteptăm lucruri concrete, arme concrete", cere preşedintele Ucrainei. 

Zelenski a declarat din nou că vrea să-l întâlnească personal pe Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului. În seara de Înviere, Putin a participat la slujba din marea catedrală a Moscovei, celebrată de patriarhul Kiril, cel care, nu de mult, îi binecuvânta pe soldaţii ruşi să invadeze Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Bombardamentele continuă în Ucraina şi de Paşte. Ruşii nu au acceptat armistiţiul de pace. Zelenski: "Nişte ticăloşi!"