Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Binance va plăti în SUA penalități de 4.4 miliarde de dolari, după ce le-a permis teroriștilor Hamas și infractorilor să facă tranzacții

Departamentul de Justiție din Statele Unite ale Americii aduce acuzații grave la adresa celei mai mari platforme crypto. Binance ar fi permis tranzacții ale unor persoane care au probleme cu legea, și, mai grav, unor grupări teroriste precum Hamas. Mai mult, ar fi facilitat traficul de persoane și de narcotice. Platforma, care reprezintă aproximativ jumătate din totalul activităților de cripto, a fost de acord să plătească daune în valoare de 4,4 miliarde de dolari pentru acuzațiile aduse ieri de către Departamentul de Justiție.

de Redactia Observator

la 22.11.2023 , 12:10

Departamentul de Justiţie al SUA solicită peste 4 miliarde de dolari de la Binance Holdings, ca parte a unei propuneri de finalizare a unei investigaţii care durează de ani de zile, a informat luni Bloomberg News, citând persoane familiare cu discuţiile, transmite Reuters.

Negocierile dintre Departamentul de Justiţie şi Binance includ posibilitatea ca fondatorul platformei de criptomonede, Changpeng Zhao, să se confrunte cu acuzaţii penale în Statele Unite, se arată în articol. Pedeapsa potenţial uriaşă ar putea pune capăt unei investigaţii de lungă durată asupra companiei.

Binance se află în atenţia Departamentului de Justiţie (DoJ) cel puţin din 2018, a scris Reuters anul trecut. Procurorii federali americani au cerut Binance, în decembrie 2020, să furnizeze înregistrări interne despre controalele sale împotriva spălării banilor, împreună cu comunicările care îl implică pe Zhao.

Vezi și

Ancheta DoJ este una dintr-un şir de probleme legale şi de reglementare cu care se confruntă în Statele Unite cea mai mare platformă de criptomonede din lume, potrivit News.ro.

Pe acelaşi subiect

În iunie, Comisia pentru bursă şi valori Mobiliare (SEC) a dat în judecată pe Binance şi pe Zhao, acuzându-i că operează ”o schemă elaborată de sustragere de la respectarea legilor federale privind valorile mobiliare din SUA”.

Binance a negat acuzaţiile SEC şi a spus că "îşi va apăra cu putere" platforma

Compania a fost, de asemenea, martoră la un exod al directorilor şi o scădere a cotei de piaţă în acest an. Cel puţin o duzină de directori au părăsit platforma în ultimele luni, inclusiv directorul de strategie al Binance, consilierul general şi directorul de produs.

Binance nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters. Departamentul de Justiţie a refuzat să comenteze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Binance va plăti în SUA penalități de 4.4 miliarde de dolari, după ce le-a permis teroriștilor Hamas și infractorilor să facă tranzacții