Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bilanţul atentatului de la Moscova creşte la 143 de morţi. E cel mai grav atac revendicat de ISIS în Europa

Atac terorist la Moscova. Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 27.03.2024 , 22:18

Bilanţul atentatului de la Moscova creşte la 143 de morţi. E cel mai grav atac revendicat de ISIS în Europa

O listă a victimelor, vizibilă pe site-ul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, numără acum 143 de morţi. Miercuri la amiază, 80 de persoane rănite, dintre care şase copii, erau încă internate, a declarat ministrul rus al sănătăţii Mihail Muraşko, citat de agenţia de presă TASS, preluată de AFP.

Este cel mai mortal atentat în Rusia din ultimii 20 de ani

O sursă medicală anonimă a mai declarat pentru TASS miercuri dimineaţă că 205 persoane au primit îngrijiri în ambulatoriu care nu necesită spitalizare. Vicepremierul rus Tatiana Golikova a declarat marţi presei că multe persoane aflate în stare de şoc nu au apelat imediat la medici după atac, de unde şi solicitările în creştere bruscă pentru un astfel de tratament.

Articolul continuă după reclamă

Vineri, indivizi înarmaţi au deschis focul într-o sală de concerte de lângă Moscova, Crocus City Hall, înainte de a-i da foc. Patru presupuşi atacatori au fost de atunci arestaţi, împreună cu mai mulţi suspecţi acuzaţi că i-au ajutat.

Pe acelaşi subiect

Acesta este cel mai mortal atentat în Rusia din ultimii douăzeci de ani. El a fost rapid revendicat de gruparea Stat Islamic, dar autorităţile ruse persistă să stabilească o legătură cu Ucraina şi aliaţii ei occidentali, fără a prezenta dovezi. Kievul a respins categoric aceste acuzaţii, notează AFP.

Rusia este o ţintă de lungă durată a SI, care este activ în Caucazul rus şi împotriva căruia ea luptă în Siria. Luni, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată, la trei zile după evenimente şi revendicarea SI, că presupuşii atacatori sunt "islamişti radicali", continuând în acelaşi timp să arate cu degetul spre Ucraina.

El a afirmat în special că presupuşii atacatori intenţionau să fugă "în Ucraina". Graniţa dintre aceste două ţări, care se înfruntă militar de doi ani, este totuşi foarte greu de trecut. Aproximativ 95 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbaţi înarmaţi au descărcat armele automate în participanţii la concert şi au incendiat locaţia, a informat miercuri o ediţie de ştiri online rusă, citată de Reuters.

Bilanţul oficial al atacului asupra Crocus City Hall este acum de peste 140 de morţi şi 182 de răniţi. Însă serviciul de ştiri Baza, care are contacte bune în securitatea şi forţele de ordine ruse, a declarat că alte 95 de persoane au apărut în listele întocmite de serviciile de urgenţă pe baza apelurilor unor persoane despre rude dispărute.

"Aceste liste includ persoane cu care rudele nu au putut lua legătura de la atacul terorist, dar care nu sunt pe listele răniţilor şi morţilor", potrivit Baza, care adaugă că "unele dintre aceste persoane au murit, dar nu au fost încă identificate".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Bilanţul atentatului de la Moscova creşte la 143 de morţi. E cel mai grav atac revendicat de ISIS în Europa