Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Biden s-a retras cu 4 luni înainte de alegeri: "E în interesul partidului şi al ţării". Cine e Kamala Harris, propunerea lui Biden în bătălia cu Trump

Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială. După o lună în care i s-a cerut în repetate rânduri să renunţe, democratul a făcut aşteptatul anunţ şi a declarat că o susţine pe Kamala Harris. Presiunile au apărut în urma dezbaterii dezastruoase cu Donald Trump de pe 27 iunie.

de Redactia Observator

la 22.07.2024 , 10:11

Cu mai puţin de patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, Joe Biden a cedat în faţa presiunilor publice şi a anunţat că se retrage din cursă. "A fost cea mai mare onoare din viaţa mea să fiu preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să caut realegerea, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de preşedinte pentru restul mandatului meu", a declarat Joe Biden.

Cine e Kamala Harris, înlocuitoarea lui Biden în bătălia cu Trump

Biden o susţine acum pe Kamala Harris, vicepreşedintele american, să candideze din partea Partidului Democrat. Într-o primă reacţie, ea a declarat că este onorată şi că îşi propune să câştige nominalizarea. Harris este o avocată de culoare în vârstă de 55 de ani, cu origini indiene și jamaicane, şi este prima femeie vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii.

Vezi și

Adversarul său, Donald Trump, a reacţionat imediat la auzul veştii. În timpul unei convorbiri telefonice la CNN, Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind "de departe cel mai slab preşedinte din istoria ţării noastre". A urmat, mai apoi, şi un mesaj acid pe platforma sa, Truth Social. "Coruptul Joe Biden nu era potrivit să candideze la preşedinţie şi cu siguranţă nu este potrivit să servească ţara. Şi nu a fost niciodată! El a ajuns în funcţia de preşedinte doar prin minciuni, ştiri false şi prin faptul că nu şi-a părăsit subsolul", a declarat Donald Trump.

Pe acelaşi subiect

Barack Obama i-a mulţumit însă pentru tot ce a făcut în Statele Unite. "Joe Biden a fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii, un prieten şi partener drag mie. Astăzi, ni s-a reamintit, din nou, că este un patriot de cel mai înalt rang", a declarat Barack Obama. Aprecieri au venit şi din partea lui Volodimir Zelenski, care şi-a exprimat recunoştinţa pentru implicarea lui Biden în lupta Ucrainei pentru libertate. "Multe decizii ferme au fost luate în ultimii ani şi vor fi amintite ca măsuri îndrăzneţe luate de preşedintele Biden ca răspuns la vremuri dificile. Şi respectăm decizia dură, dar puternică", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Inclusiv Israelul i-a mulţumit democratului. "Fiind primul preşedinte american care a vizitat Israelul în timp de război, în calitate de beneficiar al Medaliei de Onoare a preşedinţiei israeliene şi în calitate de adevărat aliat al poporului evreu, el este un simbol al legăturii de nezdruncinat dintre cele două popoare ale noastre", a declarat Isaac Herzog. Ultima lună a fost plină de presiuni pentru preşedintele american. Democraţii i-au cerut să se retragă din cursa pentru Casa Albă însă liderul american părea să nu se lase convins. Inclusiv George Clooney, un susținător al lui Biden și foarte implicat în strângerea de fonduri pentru partid, a declarat că democratul nu mai este capabil să conducă ţara. Îngrijorările au apărut de la dezbaterea televizată dintre Biden şi Trump când actualul preşedinte a avut mai multe momente în care părea dezorientat sau nu era coerent.

La două săptămâni, când toţi ochii din lumea politică erau aţintiţi asupra sa, Joe Biden a gafat de două ori în timpul Summitului NATO de la Washington. Deşi unii republicani din Congres i-au cerut lui Biden să renunţe şi la funcţia de preşedinte imediat, Casa Albă a transmis că el are de gând să îşi ducă mandatul până la capăt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Biden s-a retras cu 4 luni înainte de alegeri: "E în interesul partidului şi al ţării". Cine e Kamala Harris, propunerea lui Biden în bătălia cu Trump