Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Benjamin Netanyahu, criticat în Senatul SUA de lideri democrați. Relațiile cu Joe Biden par aproape înghețate

Război Israel - Hamas. Cel puţin 20 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 150 au fost răniţi în timp ce aşteptau ajutoare cu mâncare în oraşul Gaza. Oficialii arată cu degetul spre Israel, însă ţara neagă că ar fi implicată. Între timp, relaţiile dintre preşedintele Joe Biden şi premierul Benjamin Netanyahu par a fi aproape îngheţate.

de Redactia Observator

la 15.03.2024 , 10:10

Atacul a avut loc în timp ce palestinienii aşteptau să primească mâncare, iar vina a fost aruncată imediat asupra Israelului. Ca răspuns, armata ţării a declarat că informaţiile sunt false şi că nu se află în spatele masacrului. Situaţia a fost înrăutăţită şi de faptul că spitalele din oraşul Gaza nu au avut personalul şi echipamentele necesare pentru a-i îngriji pe răniţi. 

Administraţia Biden continuă să paraşuteze ajutoare umanitare în Fâşia Gaza

Cantităţile lansate de la înălţime nu sunt îndestulătoare, motiv pentru care copiii palestinieni au ieşit în stradă. Israelul a anunţat că permite şi intrarea camioanelor cu ajutoare. Mai mult, nu a impus nicio limită de cantitate. 

Vezi și

Între timp, relaţiile dintre preşedintele Joe Biden şi premierul Benjamin Netanyahu sunt aproape îngheţate, însă criticile cele mai acerbe la adresa politicianului israelian nu au venit de la Casa Albă, ci din Senatul Statelor Unite.

Pe acelaşi subiect
  • Sen. Chuck Schumer, Majority Leader: Prim-ministrul Netanyahu și-a pierdut direcţia, permițând supraviețuirii sale politice să aibă prioritate față de interesele cele mai bune ale Israelului. Cred că o nouă alegere este singura modalitate de a permite un proces de luare a deciziilor sănătos și deschis cu privire la viitorul Israelului.

Benjamin Netanyahu este decis să-şi continue programul de exterminare a grupării Hamas

  • Benjamin Netanyahu, premierul israelian: Există presiuni internaționale pentru a ne împiedica efectiv să intrăm în Rafah și să ne terminăm treaba. În calitate de prim-ministru al Israelului, resping aceste presiuni.
  • Sen. Chuck Schumer, Majority Leader: Hamas și palestinienii care susțin și tolerează căile lor rele. Israelieni de dreapta radicali în guvern și societate. Președintele Abbas. Prim-ministrul Netanyahu. Acestea sunt cele patru obstacole în calea păcii. 

Liderii grupării Hezbollah sunt de părere că premierul Benjamin Netanyahu ar putea fi oprit să producă noi catastrofe umanitare în Gaza, doar că liderul de la Casa Albă nu e dispus să facă asta.

  • Hassan Nasrallah, lider Hezbollah: Cine crede că Biden nu poate opri războiul din Gaza? Cine? Nu cred sub nicio formă că Biden nu poate opri războiul din Gaza. Biden, de fapt, nu reprezintă ipocrizia americană, ci și prostia americană. Administrația asta e proastă, proastă, proastă!
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Benjamin Netanyahu, criticat în Senatul SUA de lideri democrați. Relațiile cu Joe Biden par aproape înghețate