Bashar al-Assad îi promite lui Vladimir Putin că îl va sprijini în războiul din Ucraina. Rusia și Siria, "luptă împotriva terorismului internaţional"
Preşedintele sirian Bashar al-Assad i-a oferit miercuri preşedintelui rus Vladimir Putin sprijinul în conflictul din Ucraina, relatează Reuters. Într-o întâlnire televizată cu Putin la Kremlin, Assad a spus că Rusia se luptă cu neonaziştii şi 'vechii nazişti' în Ucraina, conform traducerii în rusă. Fără a oferi dovezi, Assad a declarat că Occidentul a luat în grijă 'vechi nazişti', iar acum acum le oferă sprijin.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Kievul şi Occidentul susţin că acuzaţiile Rusiei conform cărora Ucraina a devenit un 'focar' de nazism şi 'rusofobie' sunt un pretext lipsit de fundament pentru un război de agresiune neprovocat în Ucraina. Sprijinul militar al Rusiei l-a ajutat pe Assad să schimbe cursul în războiul civil dezastruos început în 2011 ca o mişcare prodemocraţie.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, Bashar al-Assad i-a mai spus lui Vladimir Putin că se aşteaptă la rezultate economice tangibile în urma acestei vizite, prima deplasare cunoscută a sa la Moscova de la izbucnirea războiului din Ucraina.
Siria cere sprijinul Rusiei
Declaraţia a fost făcută într-o intervenţie comună înaintea discuţiilor oficiale de la Moscova în care oficialii sirieni îşi pun speranţe că vor aduce mai multe investiţii ruseşti pentru a sprijini Siria, ţară afectată de război şi de sancţiuni. La rândul său, Putin a declarat că "suntem în contact permanent, iar relaţiile noastre se dezvoltă" şi a salutat "rezultatele importante" obţinute de Moscova şi Damasc în "lupta împotriva terorismului internaţional", potrivit AFP.
Însă unul din principalele subiecte ale întâlnirii celor doi lideri ar urma să fie procesul de reconciliere dintre Turcia şi Siria pe care Rusia încearcă să îl accelereze, în special prin organizarea unui summit cu Assad şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Pentru Kremlin, orchestrarea unei reconcilieri între Turcia şi Siria, ale căror relaţii sunt în criză din 2011, ar permite afişarea influenţei diplomatice a Moscovei, în ciuda izolării sale de Occident de la ofensiva din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰