Video Banchet în onoarea regelui Charles și a Camillei, la Palatul Bellevue din Berlin. Promisiunea făcută germanilor
Prima zi a vizitei Regelui Charles al III-lea în Germania s-a încheiat cu un banchet în onoarea sa. Cuplul britanic regal a fost primit de preşedintele Germaniei şi de prima-doamnă, iar printre invitaţi a fost şi fostul cancelar Angela Merkel. Astăzi, monarhul se va întâlni cu primarul Berlinului, dar şi cu Olaf Scholz, cancelarul german. Apoi, va ţine un discurs în Bundestag. Vizita de stat, de trei zile, se va încheia mâine cu o recepție găzduită de Ambasada Marii Britanii.
Regele Charles al III-lea a fost primit cu fast alături de Regina Consoartă Camilla la Palatul Bellevue din Berlin. Cei doi au fost întâmpinaţi chiar de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
Printre invitaţii de seamă ai banchetului somptuos s-a aflat şi Angela Merkel, fostul cancelar german.
În timpul discursului de bun-venit, preşedintele Germaniei i-a mulţumit regelui Charles
Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Germaniei: Această vizită de-a dreptul simbolică reprezintă un adevărat gest personal din partea dumneavoastră şi pentru asta vă mulţumesc.
Charles a avut parte însă şi de o surpriză emoţionantă din partea lui Steinmeier: o fotografie din timpul primei vizite sale vizite în Germania din 1962. În tablou apare Charles, în vârstă de numai 13 ani, alături de tatăl său, Prinţul Philip.
Regele Charles: Înseamnă foarte mult pentru noi că soţia mea şi cu mine am putut veni în Germania pentru acest prim tur în străinătate al domniei mele. Pot doar să vă asigur că, atât timp cât voi fi Rege, voi face tot ce pot pentru a consolida legăturile dintre noi.
Astăzi, în a doua zi a călătoriei, cuplul regal britanic va fi întâmpinat de primarul Berlinului și de cancelarul Olaf Scholz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰