Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Australia și Danemarca au raportat primele cazuri de infectare cu varianta Omicron. Autoritățile îndeamnă cetățenii la calm

13 cazuri în Olanda, două cazuri în Anglia, trei în Germania, unul în Italia, două cazuri în Australia, două în Danemarca. Este tabloul de până acum al răspândirii Omicron, noua variantă de coronavirus.

de Veronica Micu

la 29.11.2021 , 19:06

Australia și Danemarca au raportat primele cazuri de infectare cu varianta Omicron. Autoritățile îndeamnă cetățenii la calm - Profimedia

Duminică au fost confirmate cele 13 cazuri de infectare cu tulpina Omicron în Olanda şi cel de-al treilea caz, în Germania. Iar aseară au fost descoperite două cazuri în Danemarca şi două în Australia, relatează Reuters.

Australia a confirmat duminică faptul că două persoane sosite din Africa de Sud în weekend au fost testate pozitiv pentru noua variantă a coronavirusului Omicron, adăugându-se astfel numărului tot mai mare al țărilor care se luptă cu tulpina extrem de infecțioasă. Oficialii australieni au declarat că ambii pasageri au sosit în Sydney sâmbătă seara și au fost testați pozitiv pentru COVID-19 târziu în acea noapte, înainte ca secvențierea genomului să confirme varianta Omicron duminică.

Drept urmare, Australia își va revizui planurile de redeschidere a granițelor de la 1 decembrie, a declarat luni prim-ministrul Scott Morrison. El a precizat, însă, că "este prea devreme" pentru a restabili carantina hotelieră obligatorie de două săptămâni pentru turiștii străini.

Articolul continuă după reclamă

Oficialul a îndemnat oamenii să rămână calmi, deoarece datele nu au determinat încă pe deplin severitatea, transmisibilitatea și rezistența la vaccin a tulpinii Omicron. "Obținem cele mai bune informații, luăm decizii calme și sensibile", a declarat Morrison pentru Nine News.

Pe acelaşi subiect

Cât de infecțioasă este Omicron, noua variantă de coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a oferit încă răspunsuri clare despre cât de infecţioasă este noua tulpină.

„Datele preliminarii arată că numărul spitalizărilor în Africa de Sud este în creştere, dar poate fi din cauză că sunt mulţi oameni infectaţi”, se arată în declaraţia OMS.

Reprezentanţii organizaţiei spun că va dura poate câteva săptămâni până vor înţelege cât de periculoasă este noua variantă de coronavirus.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Australia și Danemarca au raportat primele cazuri de infectare cu varianta Omicron. Autoritățile îndeamnă cetățenii la calm