Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata Ucrainei anunță noi progrese în zona satului eliberat Robotîne. Rușii ar fi pierdut 226 de soldați în doar 24 de ore

Război în Ucraina. Trupele ucrainene au reuşit să avanseze încă circa 1,5 kilometri pătraţi în apropierea aşezării eliberate Robotîne din regiunea Zaporojie, a anunţat purtătorul de cuvânt al grupului operativ strategic Tavria, responsabil de zona de sud-est a frontului, al Forţelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Ştupun, transmite EFE.

de Redactia Observator

la 10.09.2023 , 16:21

militar ucrainean Armata Ucraineni anunță noi progrese în zona satului eliberat Robotîne. Rușii ar fi pierdut 226 de soldați în doar 24 de ore - Shutterstock (arhivă)

"Continuăm să facem mici progrese în zona Robotine. Aproximativ încă 1,5 kilometri pătraţi din teritoriul nostru ucrainean au fost eliberaţi", a declarat el duminică în cadrul unei emisiuni de ştiri naţionale.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că pe frontul din Zaporojie se dau lupte grele.

"Ruşii se agaţă de fiecare metru din pământul nostru. Cu toate acestea, forţele de apărare ucrainene încearcă să îngreuneze cât mai mult posibil logistica armatei ruse, iar în anumite zone acest lucru dă roade", a subliniat el, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Sute de militari ruși au murit în luptele din ultimele ore, susțin ucrainenii

Pe acelaşi subiect

Comandantul grupului operativ Tavria, Oleksandr Tarnavski, a anunţat duminică la rândul său că forţele de apărare ucrainene au avansat mai mult de un kilometru şi că numărul pierderilor de personal în rândurile ruşilor a crescut la 226 în ultimele 24 de ore.

"Unităţile de artilerie ale armatei noastre au efectuat 1.391 de misiuni de foc pe parcursul zilei. În ultimele 24 de ore, pierderile inamicului s-au ridicat la 226 (72 de morţi, 149 de răniţi, 5 prizonieri)", a scris acesta într-un mesaj pe Telegram.

El a mai spus că forţele ucrainene au reuşit să distrugă 27 de unităţi de echipament militar rusesc, inclusiv trei tancuri, două vehicule blindate de luptă, trei sisteme de artilerie şi mortiere, două sisteme de lansatoare multiple de rachete, nouă drone, cinci unităţi de echipament auto şi trei unităţi de echipament special, precum şi şase depozite de muniţii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Armata Ucrainei anunță noi progrese în zona satului eliberat Robotîne. Rușii ar fi pierdut 226 de soldați în doar 24 de ore