Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata israeliană arată imaginile masacrului comis de Hamas: zeci de morţi, cadavre de bebeluşi arşi şi un soldat decapitat

Război Israel - Hamas. Armata israeliană a arătat luni presei internaţionale o compilaţie cu imaginile masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie, când gruparea islamistă palestiniană a lansat un atac-surpriză brutal asupra sudului Israelului. 

de Redactia Observator

la 23.10.2023 , 15:46

Prezentarea a avut loc la o bază militară la nord de Tel Aviv şi a inclus o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF), Daniel Hagari, care a recunoscut că a ezitat mult dacă să prezinte sau nu imaginile şi capturile video şi a subliniat că acestea fac parte din procesul intern al armatei de "a înţelege de ce se află în război".

Armata israeliană arată presei imaginile masacrului comis de Hamas

În imaginile arătate presei au putut fi observate zeci de cadavre întinse pe pământ, în comunităţi şi pe şosele, mult sânge, cadavre de bebeluşi arşi şi un soldat decapitat. Potrivit IDF, capturile video prezentate luni au inclus imagini surprinse de militanţi Hamas, de victime ale atacului, de soldaţi, de personalul serviciilor de urgenţă şi de camerele de supraveghere video din kibbutzurile şi şoselele atacate din zonă.

Vezi și

Aceasta este prima prezentare oficială de către armata israeliană a unei compilaţii de imagini cu masacrul comis de Hamas, care s-a soldat cu circa 1.400 de morţi în Israel şi cu răpirea a  222 de persoane. Israelul a ripostat cu bombardamente neîncetate asupra Fâşiei Gaza, unde s-au înregistrat până acum peste 5000 de morţi. Israelul a lansat noaptea trecută sute de atacuri aeriene şi raiduri terestre limitate în Gaza.

Pe acelaşi subiect

Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, susţine că 436 de persoane au fost ucise doar în ultimele 24 de ore iar bilanţul total se ridică la 5.087 de morţi, dintre care 2.055 sunt copii, alte 15.273 de persoane fiind rănite.

În timpul prezentării imaginilor, Daniel Hagari a declarat că ofensiva israeliană în Gaza "nu are nimic de-a face cu palestinienii sau cu islamul", ci este despre "a nu permite terorii să guverneze", o aluzie la Hamas, care controlează această enclavă palestiniană. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Armata israeliană arată imaginile masacrului comis de Hamas: zeci de morţi, cadavre de bebeluşi arşi şi un soldat decapitat