Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Armata israeliană a bombardat un convoi de ambulanţe din Fâşia Gaza: cel puţin 15 morţi. Imagini cutremurătoare filmate la spitalul Al-Shifa

Război Israel - Hamas. Orientul Mijlociu stă pe un butoi de pulbere. Cel puțin 15 persoane au fost ucise și alte 60 rănite în urma unui nou atac israelian asupra unui convoi de ambulanțe, în apropierea celui mai mare spital Al-Shifa. Între timp, prin intermediul Observator, românii din enclavă cer ajutor guvernului de la Bucureşti să îi salveze pe ei sau măcar pe copiii lor. Niciun român nu a fost evacuat în cele trei zile de când graniţa a fost deschisă. Ministerul Afacerilor Externe anunţă acum că 6 români sunt ostatici în mâinile Hamas. Atenţie, detalii cu un puternic impact emoţional! 

de Redactia Observator

la 04.11.2023 , 07:32

Sunt imagini cutremurătoare filmate în spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza. 15 persoane au fost ucise și 60 rănite într-un atac aerian asupra unui convoi de ambulanțe în apropierea unui spital din Gaza. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ambulanţele ar fi transportat palestinieni răniți către Egipt

Vezi și

Asociaţia Semiluna Roșie Palestiniană gaseşte vinovat Israelul pentru bombardament şi declară că, de fapt, ambulanţele transportau palestinieni răniți către punctul de trecere a frontierei Rafah, la graniţa cu Egipt. 

Pe acelaşi subiect

Armata din Israel a revendicat atacul asupra ambulanței, susţinând că vehiculul era folosit de teroriştii Hamas. Palestinienii spun însă că ambulanța transporta un bărbat rănit în vârstă de 35 de ani care urma să primească tratament medical într-un spital egiptean.

În sudul Gazei, situaţia este la fel de tragică

În sudul Gazei, situaţia este la fel de tragică. Acolo, cel puţin cinci persoane au murit în urma unui bombardament israelian. Medicii se grăbesc să ajute acest bebeluş.

Medic: Suntem în Gaza. Toţi răniţii sunt numai copii! Acum suntem în situaţie grea, haideţi să vedeţi cu ce ne ocupăm! Sunt femei! Ca să ştiţi adevărul!

Medicul Maher Suker, cetăţean palestinian căsătorit cu o româncă, este unul din chirurgii care operează acolo zilnic zeci de copii, victime ale războiului.

Medic: Alt copil! Este copil! Cum vedeţi, ăsta este piciorul lui! Ăsta este război adevărat, numai copii şi femei! Mai mult, nu!

Românii prinşi în mijlocul războiului cer ajutor

Ca mulţi alţii, medicul încearcă şi el să-şi scoată familia din Gaza, însă până acum, graniţele nu s-au deschis şi pentru românii prinşi în mijocul războiului. 

Român din Gaza: Rog toate autorităţile române! Să nu ne uitaţi! Să nu uitaţi că aveţi români în Gaza! Vă rog să ne scoateţi din Gaza! Vă rog din tot sufletul meu! 

Soldaţii israelieni au găsit planuri de luptă, hărți și echipamente de comunicare ale Hamas

Între timp, soldaţii israelieni au găsit planuri de luptă, hărți și echipamente de comunicare în bastionul Hamas, din Jabaliya. În plus, după ce au preluat controlul, soldații au efectuat percheziții și au dat de tabele de comandă, dar și detalii personale ale comandanților și teroriștilor Hamas.

242 de oameni sunt în continuare ţinuţi ostatici de Hamas într-un loc secret. Printre ei şi 6 români. Potrivit unor surse de la Pentagon, citate de presa americană, Statele Unite survolează Fâşia Gaza cu drone de supraveghere în speranţa că poate descoperi locul unde Hamas ţine ostaticii. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a făcut a treia vizită în Israel în ultima lună. 

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: Ne gândim, de asemenea, în fiecare moment, la ostaticii noștri, atât de mulți israelieni, americani, dar şi alte naţionalităţi și suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i aduce înapoi în siguranță.

Războiul din Israel, urmărit cu îngrijorare şi de NATO

Războiul este urmărit cu îngrijorare şi de NATO. O eventuală escaladare a conflictului ar însemna un câştig pentru Rusia.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: Israelul are tot dreptul sa-şi apere teritoriul şi populaţia. În acelaşi timp, trebuie să o facem proporţional cu grija de a nu produce direct sau indirect escaladarea. 

Cât priveşte o eventuală încetare a focului, premierul Benjamin Netanyahu anunţă că se poate ajunge la un armistiţiu temporar doar dacă toţi ostaticii sunt eliberaţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Armata israeliană a bombardat un convoi de ambulanţe din Fâşia Gaza: cel puţin 15 morţi. Imagini cutremurătoare filmate la spitalul Al-Shifa