Evoluția războiului din Ucraina depinde de un râu din estul țării - Analiză CNN
La aproape trei luni de la începutul războiului din Ucraina, armata rusă a făcut progrese minime în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor lui Vladimir Putin. În timp ce luptele se intensifică în est, râul Doneț reprezintă o piedică atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni, notează CNN.
Războiul din Ucraina va intra în luna a treia peste 10 zile. Forțele Rusiei sunt cu mult sub obiectivele minime stabilite de președintele Vladimir Putin și în multe zone linia frontului începe să pară statică. Dar, după săptămâni de bombardamente intense, liniile defensive ale ucrainenilor din est sunt și ele afectate.
Practic se conturează două câmpuri de luptă. Rușii aduc forţă de luptă pentru a ocupa regiunile Lugansk și Donețk. Ucrainenii încearcă pe de o parte să-i oprească, pe de altă parte să taie frontul. Asta înseamnă calcul militar pe o tablă de șah tridimensională. Iar granițele naturale modelate de un râu din estul Ucrainei afectează progresul fiecărei părți, relatează CNN.
Forțele ruse au ocupat teritorii, dar de dimensiuni modeste. Multe dintre victoriile lor, în special în sud, s-au produs în primele zile ale invaziei iar de atunci au încercat să le consolideze. În mijlocul luptelor se află centura industrială Lugansk, acolo unde armata rusă a recurs la bombardamente generalizate. După cum a explicat un oficial ucrainean, rușii distrug orașele, ajungând să captureze doar ruine.
Rusia are încă sub 100 de grupuri tactice în Ucraina, potrivit oficialilor americani, și încă 20 la graniță. Fiecare batalion are aproximativ 1.000 de soldați, dar americanii apreciază că multe au suferit pierderi semnificative de la începutul războiului.
- A început procesul primului militar rus acuzat de crime de război în Ucraina. Sergentul în vârstă de 21 de ani...
- Nouă umilință pentru armata lui Putin. 2 batalioane și 70 de blindate, distruse de ucraineni în timp ce...
- Eşec usturător pentru armata lui Putin. Soldaţii ruşi se retrag din Harkov - NYT
În Lugansk și Donețk, obiectivele ”operațiunii militare speciale” a Rusiei, niciun oraș, în afară de Mariupol, nu a căzut încă sub controlul Rusiei. După săptămâni de bombardamente fără niciun fel de remușcare asupra Luganskului, un șir de orașe, inclusiv Severodonețk și Rubijne, riscă să cadă în mâinile rușilor. În prezent, se pare că rezistența ucraineană în Rubijne s-a încheiat. A rămas în urmă un peisaj plin de moloz, fără apă, electricitate sau oameni.
A fost ocupat în principal de luptători ceceni. Asta înseamnă că orașul vecin Severodonețk, care avea 100.000 de locuitori înainte de invazie și unde 15.000 de oameni se înghesuie acum în subsoluri, este mai vulnerabil. Iar dacă rezistența ucraineană a fost distrusă, vor fi necesare noi linii defensive pentru a împiedica înaintarea Rusiei spre vest.
Geografia, inamicul rușilor și al ucrainenilor
Cu toate acestea, ofensiva rusă din nord a avut mult mai puțin succes. Problemele cu care se confruntă armata rusă pot fi puse, parțial și pe seama geografiei, mai exact a râului Doneț. Acesta izvorăște din sud-vestul Rusiei și curge prin estul Ucrainei, unde duce la apariția unor mlastini, câmpii inundabile și lacuri care împiedică manevrele militare.
Rușii au încercat, fără succes, să pună mai multe pontoane peste râu într-un efort de a încercui trupele ucrainene. Imaginile din satelit analizate de CNN arată că cel puțin trei poduri au fost distruse în această săptămână, armata Rusiei suferind pierderi grele.
Spre vest, imaginile arată că rușii au traversat râul, dar nu se poate estima dacă au număr suficient de trupe. În ultima lună, de la ocuparea Iziumului, rușii au făcut doar progrese mici în ciuda numărului restrâns de soldați ucraineni și a liniilor lor de apărare întinse. În acest punct, obiectivul lor strategic, orașul Slovansk, este bine apărat.
Ucrainenii au distrus cel puțin două pontoane lângă satul Bilohorivka din regiunea Lugansk în ultimele 24 de ore, așa cum arată imaginile din satelit și cele oferite de drone. Râul Doneț reprezintă o piedică și pentru o eventuală contraofensivă de proporții din partea armatei ucrainene, chiar dacă a reușit să determine unele unități ale Moscovei să se retragă.
Ucrainenii au pus comandanții Rusiei în dilemă în timp ce puterea de luptă în est este epuizată, susține Mick Ryan, general în rezervă al armatei SUA. În ciuda acestui avantaj aparent, nici Kievul nu își permite un contraatac în forță din cauza resurselor limitate pe care le are în zonă.
În locul unui atac pe toate fronturile comandanții forțelor ucrainene vor continua să opteze pentru acțiuni concentrate pe recuperarea unor teritorii restrânse.
Război foarte diferit în sudul Ucrainei
Imaginea este mai puțin dinamică în sud, unde liniile de front s-au mișcat puțin. Rușii controlează încă o centură de terenuri agricole în regiunile Herson și Zaporojie, dar eforturile de a se deplasa mai spre nord au fost sporadice.
Orice încercare de a ataca Odessa de pe uscat sau pe mare pare foarte implauzibilă, mai ales după scufundarea crucișătorului rusesc Moskva. Serviciile de informații americane resping perspectiva iminentă ca forțele ruse să încerce să pună mâna pe toată coasta Ucrainei. Acest lucru ar necesita probabil o mobilizare completă în interiorul Rusiei, un pas pe care Putin nu l-a ordonat până acum.
În schimb, rușii sunt deciși să-și consolideze controlul asupra unui coridor terestru care merge de la graniță până în Crimeea și să încerce să ”integreze” Herson în ”lumea rusă” prin introducerea pașapoartelor rusești, a rublei și a unei conduceri marionetă. Însă condițiile în care apropiații Moscovei controlează aceste zone sunt tulbure. Și există o mulțime de dovezi că trupele ruse fură la scară largă din aceste zone, de la tractoare la artefacte de muzeu. Nu există încă un efort serios de guvernare aici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰