Americanii au anunţat când ridică sancţiunile împotriva Rusiei: Toate părțile vor trebui să facă concesii
SUA vor menține sancțiunile împotriva Rusiei până la încheierea unui acord de pace, relatează Bloomberg citând surse.

Secretarul de stat Marco Rubio le-a transmis aliaților europeni că administrația Trump va menține sancțiunile împotriva Rusiei cel puțin până când se va ajunge la un acord care să pună capăt conflictului din Ucraina, au declarat surse familiare cu discuțiile, citate de Bloomberg.
Rubio a menționat acest aspect într-o convorbire cu omologi europeni care a avut loc marți, potrivit surselor citate. Apelul a avut loc după ce Rubio a purtat negocieri cu Rusia, în Arabia Saudită, alături de alţi oficiali americani.
Asigurările oferite de secretarul de stat ar putea reprezenta o ușurare pentru aliații europeni, care s-au temut că SUA ar putea negocia un acord cu președintele Vladimir Putin, de a reduce luptele din Ucraina în schimbul ridicării sancțiunilor impuse Rusiei de către administrația Biden în urma invaziei din 2022.
Ridicarea sancţiunilor americane ar submina eforturile Europei
- Cât de popular este de fapt Zelenski în Ucraina. Respinge că are 4% în sondaje, cum a spus Trump
- Donald Trump dă o nouă lovitură umilitoare Ucrainei: Inspirat de Putin, acuză Kievul că a început războiul cu...
- Andrew Tate, susţinător al politicii lui Trump: "SUA şi Rusia fac echipă împotriva Europei. O schimbare globală...
- Administrația Trump presează România să-i permită lui Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale...
- Trump îl califică pe Zelenski drept "extrem de incompetent" şi ceartă Ucraina care a fost ignorată la negocieri:...
- Trump spune că s-ar putea întâlni cu Putin în această lună şi-i transmite Ucrainei să organizeze alegeri: "Nu...
Multe dintre aceste sancțiuni au fost aplicate în colaborare cu aliații europeni, iar o eliminare prematură a restricțiilor de către SUA ar putea submina eforturile Europei de a-l priva pe Putin de fondurile necesare pentru a-și finanța mașinăria de război.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze declarațiile lui Rubio despre sancțiuni. Într-un comunicat oficial, Departamentul de Stat nu a menționat acest subiect, dar a precizat că SUA și aliații europeni "au fost de acord să rămână în contact strâns în timp ce lucrăm pentru a obține o soluție durabilă a conflictului din Ucraina".
Rubio: Toate părțile vor trebui să facă anumite concesii
Mai devreme în aceeași zi, Marco Rubio a declarat că toate taberele vor trebui să facă anumite concesii pentru a ajunge la un acord de pace, dar a subliniat că acesta trebuie să fie unul echitabil pentru toate părțile implicate.
"Scopul este de a pune capăt acestui conflict într-un mod echitabil, durabil și acceptabil pentru toți cei implicați", a spus Rubio. "Acesta va fi obiectivul angajamentului nostru continuu".
În timp ce Moscova a cerut SUA să reducă sancțiunile, Uniunea Europeană nu are în prezent planuri de relaxare a măsurilor luate împotriva Rusiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰