"Este o investiţie inteligentă". Cum a încercat Biden să-i convingă pe americani să plătească 100 mld.$ pentru Israel, Ucraina și Taiwan
Hamas şi preşedintele rus Vladimir Putin vor să anihileze democraţii, a declarat Joe Biden joi seară într-un discurs istoric. Liderul american a ales Biroul Oval şi un plan mediu cu puţine distrageri pentru a se adresa naţiunii într-un moment crucial, unul dintre acele momente în care deciziile "determină viitorul următoarelor decenii", scrie Agerpres.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cu aceste cuvinte ceremonioase şi-a început discursul către naţiune preşedintele Biden, subliniind gravitatea şi urgenţa momentului, discurs în care a pledat cu fermitate pe necesitatea de a ajuta Israelul şi Ucraina să-şi protejeze securitatea naţională.
Şi, deşi poate părea că aceste conflicte sunt "foarte îndepărtate", ele sunt relevante pentru viitorul Statelor Unite, deoarece adversarii SUA observă cum reacţionează America, a subliniat preşedintele Biden. Mesajul a fost difuzat la oră de maximă audienţă, la ora locală 20:00 (3 dimineaţa, ora României - n.r.) şi a fost difuzat de principalele posturi naţionale de televiziune.
Un discurs în direct, de circa 15 minute, în care Biden a anunţat că vineri va trimite Congresului SUA o solicitare bugetară "urgentă" pentru Israel şi Ucraina. "Este o investiţie inteligentă care va plăti dividende pentru securitatea americană generaţii de acum încolo", a insistat Biden, care a ales Biroul Oval pentru a doua oară de când a devenit preşedinte în ianuarie 2021 pentru a se adresa naţiunii.
Ultima dată Biden s-a adresat naţiunii americane din Biroul Oval în iunie, când a salutat adoptarea bipartizană a proiectului de lege privind plafonul datoriilor SUA, prin care a fost evitată paralizia bugetară, faimosul ''shutdown''.
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Val de atacuri asupra bazelor americane în Irak și Siria. Primele lovituri ale...
- "Nu putem lăsa teroriștii să câștige". Discursul lui Biden, așteptat de o lume întreagă: "Hamas şi Putin,...
- Joe Biden a dat undă verde Israelului pentru o invazie în Gaza. Marele pariu făcut de preşedintele SUA
De ce a ales Biden să se adreseze națiunii din Biroul Oval
Biden, în vârstă de 80 de ani, a purtat un costum albastru la care a asortat o cravată în aceeaşi culoare şi o cămaşă albă. Preşedintele SUA a afişat o mină de consternare faţă de evenimentele care au avut loc în ultimele zile de când Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie. De asemenea, s-a arătat şocat de islamofobia şi antisemitismul manifestate în ultimele zile.
Preşedinţii americani susţin adesea astfel de discursuri atunci când doresc să transmită naţiunii un sentiment de gravitate şi urgenţă. Este rar ca un preşedinte să aleagă drept decor Biroul Oval, situat în Aripa de Vest a Casei Albe, remarcă EFE.
Deşi Biroul Oval a fost folosit foarte des de Ronald Reagan pentru a transmite mesaje naţiunii (l-a folosit de 29 de ori), următorii lideri americani au recurs rareori la el. Fostul preşedinte democrat Barack Obama, de exemplu, a transmis naţiunii doar trei mesaje de acolo, iar republicanul Donald Trump numai două.
A alege Biroul Oval pentru a transmite un discurs constituie un semn că mesajul este "cu adevărat important", a declarat Jeff Shesol, care îi scria discursurile fostului preşedinte democrat Bill Clinton.
Preşedinţii nu obişnuiesc să aleagă acest spaţiu pentru că este mic, de doar 75 de metri pătraţi, şi este oarecum incomod. Pentru discursul lui Biden de joi seara, a trebuit mutat mobilierul pentru a face loc camerelor de luat vederi, teleprompter-ului şi echipei preşedintelui, care l-a aplaudat după ce şi-a încheiat discursul, după cum a relatat ''pooler''-ul, jurnalistul ales să asiste în direct la discurs.
Birou Oval nu este cel mai confortabil loc de la Casa Albă pentru a ţine un discurs, sunt de părere experţii, dar Biden a vrut să profite de solemnitatea pe care o oferă locul, replicat ad nauseam de Hollywood şi prezent în imaginaţia colectivă a milioane de cetăţeni din întreaga lume.
Biden s-a adresat cetăţenilor de la Resolute Desk, o piesă de mobilier din secolul al XIX-lea folosită de mai mulţi preşedinţi americani, care a fost oferită cadou de Regina Victoria preşedintelui Rutherford B. Hayes în 1880. Biroul este construit cu grinzi de stejar de pe nava britanică de explorare a Arcticii HMS Resolute şi cântăreşte o jumătate de tonă.
La acest birou s-a aşezat Biden pentru a-şi rosti discursul. În spatele preşedintelui, se află una dintre cele trei ferestre din camera de formă ovală, după cum sugerează şi numele, peste care atârnă draperiile aurii instalate în timpul administraţiei Bill Clinton. Şi se mai află două steaguri, cel american şi cel cu sigiliul prezidenţial.
Sub fereastră este amplasată o masă, pe care în mod tradiţional sunt puse numeroase fotografii, diferite în funcţie de ocazie. De data aceasta, pe masă se aflau doar două fotografii. O fotografie de familie şi o alta pe care Biden o are mereu alături, cea a fiului său Beau, care a murit în 2015 din cauza unei tumori pe creier, ţinându-şi în braţe fiul, Robert ''Hunter'', unul dintre nepoţii lui Biden.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰