Ambasadorii UE, acord să impună un plafon de preț la petrolul rusesc. Ungaria anunță că nu e vizat țițeiul livrat prin conducte
Ambasadorii UE au ajuns la un acord privind noi sancțiuni la adresa Rusiei pentru războiul din Ucraina: inclusiv un plafon de preț pentru petrol rusesc, relatează Politico, citând diplomați europeni. Acordul vine după ce ţările din G7 s-au pronunţat în favoarea acestei măsuri. Nu există încă o decizie cu privire la intervalul de preț al plafonului, deși SUA au sugerat că ar putea fi stabilit în câteva săptămâni.
Implementarea va necesita un consens și în rândul G7 cu privire la nivelul corect al plafonului pentru petrolul rusesc, iar eficacitatea măsurii va depinde reacţia statelor din afara G7 care importă petrol din Rusia, scrie Financial Times.
Cel de-al optulea pachet de a sancţiuni împotriva Rusiei a fost propus de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, săptămâna trecută, după ce Vladimir Putin a amenințat că va folosi arme nucleare și a mobilizat sute de mii de rezerviști. "Ne-am mișcat rapid și hotărât. Nu vom accepta niciodată referendumurile false le lui Putin și niciun fel de anexare în Ucraina. Suntem hotărâți să continuăm să facem Kremlinul să plătească”, a spus von der Leyen miercuri.
Mai multe țări UE și-au exprimat îngrijorarea cu privire la plafonarea prețului petrolului rusesc. În luna decembrie va intra în vigoare o interdicție pentru majoritatea importurilor de țiței din Rusia. Importurile de cărbune au fost deja eliminate treptat, iar livrările de gaze din Rusia către Europa au fost grav perturbate, mai întâi de jocurile lui Putin și apoi de sabotarea celor două conducte Nord Stream.
Malta, Grecia și Cipru care transportă majoritatea petrolului rusesc se tem de impactul asupra industriilor lor de transport maritim. Cele 3 țări au primit concesii, scrie Politico. De exemplu, proiectul menționează un sistem de monitorizare care ar evalua practicile de ocolire a măsurilor, cum ar fi schimbarea pavilioanelor. Dacă Comisia constată ”pierderi financiare semnificative” din cauza acestor practici, ar ”propune măsuri de atenuare” a impactului acestor metode de a ocoli plafonul de preț. Cel de-al optulea pachet de a sancţiuni va lovi și industria siderurgică rusă și va priva armata Kremlinului de tehnologii cheie.
- Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia via Austria. Ruşii opriseră total gazele în urmă cu 5 zile
- Ursula Von der Leyen propune o plafonare temporară a preţului la gaz în UE: Sabotarea Nord Stream au arătat cât...
- Criza energetică din UE ar putea fi dublată de o criză de lichidităţi care ar duce la explodarea prețurilor....
Ungaria spune că petrolul transportat prin oleoducte nu va avea preţul plafonat
Ungaria a anunţat miercuri că a reuşit ca Uniunea Europeană să nu impună un preţ plafonat pentru petrolul transportat prin oleoducte şi ca energia nucleară să nu fie inclusă în sancţiunile europene privind Rusia, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
"S-a obţinut ca mecanismul de plafonare a preţului petrolului să nu se aplice în cazul petrolului transportat prin oleoducte şi nici pe cale maritimă în situaţie de urgenţă", a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat într-un comunicat al ministerului pe care îl conduce. "Asta înseamnă că sancţiunile aprobate de Bruxelles nu pun în pericol aprovizionarea cu petrol a Ungariei", a spus el.
Deja, de marţi seara, şeful diplomaţiei ungare anunţase, după o reuniune a Consiliului Reprezentanţilor Permanenţi ai UE, la Bruxelles, "succesul" Guvernului său de a bloca o parte din noile sancţiuni ce se vor aplica Moscovei. În special problema nucleară este importantă pentru Budapesta, deoarece Guvernul intenţionează să dezvolte unica centrală nucleară, de la Paks, cu un credit rus acordat în 2014.
Premierul maghiar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat cel mai bun aliat comunitar al Moscovei şi se opune sancţiunilor contra Rusiei, deşi a acceptat cele şase pachete de măsuri punitive adoptate până acum de cele 27 de state membre, mai scrie EFE.
Ungaria a anunţat, de asemenea, că a stabilit cu compania rusă Gazprom o prelungire a plăţii pentru gazele pe care le cumpără. Deşi nu se cunosc detaliile acestui acord, presa economică locală, precum Portfolio.hu, estimează că este vorba despre o prorogare de "câteva luni" a plăţii. Ungaria este una dintre ţările europene care depind cel mai mult de resursele de energie din Rusia, de unde cumpără 85% din gazele pe care le consumă şi 60% din petrol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰