Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aderarea Suediei şi Finlandei, văzută ca o ameninţare de la Kremlin. Vladimir Putin: "Cu siguranţă, Rusia va reacţiona"

Cea mai mare alianţă militară a lumii este pe cale să devină şi mai mare. Împinse de politica agresivă a Rusiei, Finlanda şi Suedia, două state până acum neutre, au depus oficial cererile de aderare la NATO. La Kremlin gestul este interpretat ca o ameninţare directă, iar regimul Putin promite că va riposta. 

de Redactia Observator

la 19.05.2022 , 08:31

Cele două state au depus împreună cererile de aderare la sediul NATO de la Bruxelles, într-un gest simbolic, menit să arate unitatea Occidentului în faţa ameninţării ruse.

Jens Stoltenberg, Secretar-General NATO: Aderarea voastră la NATO va spori securitatea noastră comună. 

Aderarea Suediei şi Finlandei, efectul de bumerang pe care Rusia nu şi-l dorea

Vezi și

Deşi au armate moderne şi puternice, Finlanda şi Suedia au fost până azi neutre şi nu intenţionau să renunţe la acest statut, dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. 

Pe acelaşi subiect

Ellena Llahti, rezident Helsinki: Suntem o ţară aşa de mică. Şi nu am fi capabili să ne apărăm singuri. 

Este efectul de bumerang pe care Rusia nu şi-l dorea. Dacă Suedia şi Finlanda vor fi primite în Alianţă, Rusia va avea de apărat o graniţă cu NATO de două ori mai extinsă. Rusia şi Finlanda au 1300 de kilometri de graniţă comună. Acum, frontierele NATO şi Rusiei se întâlnesc în Estonia, Letonia, Norvegia, Polonia şi Lituania.  

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Cu siguranţă, Rusia va reacţiona. Cum va răspunde Rusia va depinde de ce fel de ameninţare va fi la adresa Rusiei. 

Acum, cererile de aderare trebuie analizate de cele 30 de țări membre. Numai că Turcia a blocat deja adoptarea unei proceduri care ar fi accelerat negocierile. Preşedintele Erdogan este nemulţumit de faptul că Suedia şi Finlanda găzduiesc rebeli kurzi şi membri ai unei organizaţii turceşti pe care o consideră teroristă. 

Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Nu ne predaţi teroriştii, dar ne cereţi să vă primim în NATO. NATO este o organizaţie de securitate. Aşa că nu putem spune "da".    

Exemplul lui Erdogan a fost preluat şi de preşedintele Croaţiei care a ordonat ambasadorului ţării sale la NATO să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei. Motivul nu are nicio legătură cu cele două ţări sau cu Rusia. Liderul de la Zagreb doreşte să facă, în acest fel, presiuni pentru modificarea constituţiei din Bosnia Herţegovina care, în opinia sa, defavorizează comunitatea croată. Statele Unite au început negocieri pentru a înlătura obiecţiile Turciei. Preşedintele Finlandei şi premierul Suediei vor fi primiţi astăzi la Casa Albă, într-un gest de sprijin şi solidaritate. 

Joe Biden: Liderii Finlandei şi Suediei vin să mă vadă, joi, şi cred că totul va fi în regulă.

- Puteţi convinge Turcia?   

- N-am de gând să mă duc în Turcia, dar cred că va fi în regulă.  

Între timp, NATO continuă să îşi consolideze apărarea în regiunea noastră. Grupul de luptă din România a fost activat. Este condus de Franţa şi va avea sediul la Cincu. 

Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate al NATO din România: Nu cred, dar poate mă înşel, că România va fi ţinta unui atac direct.  Nu cred că ar fi inteligent pentru Rusia să lanseze un astfel de atac.     

Comportamentul agresiv al Rusiei nu a determinat doar NATO să ia în calcul mărirea numărului de membri. Uniunea Europeană va începe negocieri de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. 

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova e hotărâtă să rămână parte a lumii libere. facem parte din Europa.

Republica Moldova a depus cererea de aderare în acelaşi timp cu Ucraina, la începutul lunii martie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Aderarea Suediei şi Finlandei, văzută ca o ameninţare de la Kremlin. Vladimir Putin: "Cu siguranţă, Rusia va reacţiona"