Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aderarea Suediei și a Finlandei la NATO, la mâna Turciei și Ungariei. Stockholmul anunță reluarea discuțiilor cu Ankara

Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat miercuri că discuţiile cu Turcia cu privire la aderarea la NATO vor fi reluate la mijlocul lunii martie, după ce acestea s-au blocat în ianuarie în urma unui protest legat de arderea Coranului, informează Reuters. Ankara acuză Stockholmul că adăposteşte pe teritoriul său ceea ce Turcia consideră a fi membri ai unor grupări teroriste şi a cerut extrădarea acestora ca o condiţie pentru a fi de acord cu aderarea Suediei la NATO, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 23.02.2023 , 07:03

NATO În acest moment, aderarea Suediei și a Turciei la NATO depinde de votul Turcia și Ungaria - Profimedia

"Există şi o dată, nu este un secret, dar aşteptăm confirmarea", a declarat premierul suedez într-un interviu acordat postului public suedez SVT.

Discuţiile privind aderarea la NATO dintre Finlanda, Suedia şi Turcia au fost blocate din ianuarie după ce o copie a Coranului a fost arsă în faţa ambasadei Turciei de la Stockholm de către Rasmus Paludan, liderul partidului politic danez de extremă dreaptă Hard Line. Cu toate acestea, luni, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat că discuţiile suspendate vor fi reluate în curând, anunţ salutat de premierul Kristersson. 

Suedia şi Finlanda trebuie să deporteze sau extrădeze în Turcia până la 130 de "terorişti" înainte ca parlamentul de la Ankara să le aprobe cererile de aderare la NATO, a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informa Reuters la mijlocul lunii ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

Turcia afirmă că Suedia, în special, trebuie să adopte o atitudine mai clară împotriva a ceea ce Ankara consideră a fi terorişti, în principal militanţi kurzi şi un grup pe care îl acuză de tentativa de puci din 2016.

Pe acelaşi subiect

"Noi am spus: uitaţi, dacă nu ni-i predaţi pe teroriştii voştri, nu o putem trece prin parlament (ratificarea cererii de aderare la NATO - n.red.)", a afirmat Erdogan luna trecută, referindu-se la o conferinţă de presă comună avută în noiembrie cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson. "Pentru ca aceasta să treacă prin parlament, înainte de toate trebuie să ne predaţi mai mult de 100, în jur de 130 dintre aceşti terorişti", a continuat preşedintele turc.

Parlamentul Ungariei va dezbate aderarea Suediei și Finlandei în martie

Parlamentul Ungariei se va pronunţa la începutul lunii martie asupra aderării Finlandei şi a Suediei la NATO, potrivit agendei publicate miercuri, relatează AFP. Candidatura celor două ţări nordice, care trebuie să fie acceptată în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, a fost ratificată de toate, cu excepţia Turciei şi a Ungariei.

Parlamentarii ungari vor dezbate problema săptămâna viitoare, înainte de un vot separat pentru fiecare dintre cele două ţări între 6 şi 9 martie, a anunţat parlamentul pe site-ul său. Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui impas legislativ, iar opoziţia a acuzat guvernul lui Viktor Orban de tergiversare. Premierul naţionalist, un aliat apropiat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, doreşte să menţină legăturile cu Moscova, în pofida războiului din Ucraina.

Suedia şi Finlanda au depus anul trecut cerere de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, după ce Rusia a invadat Ucraina, dar Suedia se confruntă cu obiecţii neaşteptate din partea Turciei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Aderarea Suediei și a Finlandei la NATO, la mâna Turciei și Ungariei. Stockholmul anunță reluarea discuțiilor cu Ankara