Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actriţa sud-coreeană Park So Dam, cunoscută pentru rolul din filmul "Parasite", suferă de cancer tiroidian

Actriţa sud-coreeană Park So Dam, cunoscută mai ales pentru rolul din celebrul film "Parasite" (2019) - marele câştigător al Premiilor Oscar 2020 - a fost diagnosticată cu cancer tiroidian papilar.

de Redactia Observator

la 14.12.2021 , 16:09

Park So Dam Park So Dam - Profimedia

Park So Dam, în vârstă de 30 de ani, se confruntă cu probleme grave de sănătate. În urma unui consult de rutină, actriţa din Coreea de Sud a fost diagnosticată cu cancer tiroidian papilar şi a suferit deja o intervenţie chirurgicală, a anunţat agenţia ArtistCompany, potrivit CNN

Cât de grav este cancerul tiroidian papilar

Această formă a bolii e cea mai des întâlnită variantă de cancer tiroidian, conform Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie. De obicei, afectează persoane de peste 40 de ani, majoritar femei, dar tinde să fie mai uşor de tratat decât alte tipuri de cancer de tiroidă, explică specialiştii. "În jur de 9 din 10 persoane sunt în viaţă la 5 ani după diagnosticarea cancerului tiroidian", adaugă medicii. "Majoritatea se vindecă şi au o durată normală a vieţii"

Articolul continuă după reclamă

Actriţa Park So Dam, celebră pentru rolul din Parasite

Vestea cea rea a pus pauză planurilor măreţe ale actriţei. Park So Dam, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul de Oscar "Parasite" (2019), urma să lucreze la promovarea noului său film, "Special Delivery". Pelicula "Parasite", regizată de Bong Joon Ho, este prima producţie în altă limbă decât engleza şi, totodată, primul film sud-coreean care a câştigat mult-râvnitul trofeu al Premiilor Oscar, în februarie 2020.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Actriţa sud-coreeană Park So Dam, cunoscută pentru rolul din filmul "Parasite", suferă de cancer tiroidian