Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actorul Daniel Craig, omagiu după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Cum a apărut suverana britanică într-un clip cu James Bond

Actorul Daniel Craig, care l-a interpretat pe James Bond, celebrul agent secret aflat în slujba Majestăţii Sale, a afirmat că regina Elizabeth a II-a lasă în urmă o "moştenire fără egal şi i se va simţi lipsa". Suverana s-a stins din viaţă paşnic la vârsta de 96 de ani , după ce în cursul zilei de miercuri starea ei de sănătate s-a deteriorat. Regina a murit la Castelul Balmoral din Scoția. Fusese plasată sub supraveghere medicală, iar ultimele clipe le-a petrecut în liniște și seninătate, alături de famile. Fiul ei, Prințul Charles, va prelua tronul Regatului Unit și va deveni Regele Charles al III-lea.

de Redactia Observator

la 09.09.2022 , 07:34

Daniel Craig şi Regina Elisabeta a II-a Actorul Daniel Craig, omagiu după moartea Reginei Elisabeta a II-a - Profimedia

Actorul Daniel Craig a jucat alături de regină într-un filmuleţ pentru ceremonia de schidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. În acel filmuleţ, Daniel Craig o escortează pe regina pe coridoarele Palatului Buckingham.

"Eu, ca şi mulţi, am fost profund întristat de vestea de astăzi şi gândurile mele se îndreaptă către  familia regală, către cei pe care i-a iubit şi toţi cei care au iubit-o”, a spus Craig, conform The Guardian.

Într-un scurtmetraj difuzat pe Stadionul Olimpic din Londra, care era arhiplin, precum şi în faţa unui impresionant public de televiziune din lumea întreagă, regina Elisabeta a II-a avea să se întâlnească cu agentul secret 007, interpretat de actorul Daniel Craig. După scena emblematică, cei doi aveau să se urce împreună la bordul unui elicopter, potrivit news.ro. În următoarea scenă, doi scafandri profesionişti preiau rolurile ca dubluri şi sar cu paraşuta aterizând în interiorul stadionului, chiar înainte ca luminile reflectoarelor să se îndrepte spre adevărata regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, care a adus un salut spectatorilor, într-o ploaie de aplauze, înainte de a se aşeza pe scaunul ei din tribuna oficială. 

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Cu toţii am văzut o latură diferită a reginei... atunci când a filmat acea parodie cu James Bond... pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra. Ne-a arătat imaginea ei foarte profesionistă, pe care a prezentat-o în faţa lumii întregi în rolul său oficial, dar şi un simţ al umorului neastâmpărat şi adorabil, pe care îl are într-un cadru privat şi pe care familia ei îl poate vedea", a declarat specialista în biografii regale Penny Junor.

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viaţă paşnic la vârsta de 96 de ani. Fiii şi nepoţii săi i-au fost alături în ultimele momente. La Londra, mii de oameni s-au adunat în faţa palatului Buckingham pentru a-şi exprima tristeţea şi simpatia faţă de familia regală. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Actorul Daniel Craig, omagiu după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Cum a apărut suverana britanică într-un clip cu James Bond