Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A patra zi de război. Ucraina a raportat victorie după victorie: Armata opune o rezistență feroce în Kiev și Harkov

Rusia şi Ucraina au căzut de acord să înceapă negocierile pentru pace. O primă discuţie între cele două delegaţii va avea loc la graniţa Belarusului. Totuși, azi s-au dus lupte aprige. Oficialii de la Kiev susţin că au câştigat bătălia cu ruşii în capitală şi în Harkov. Cea mai importantă armă a ucrainenilor este determinarea de a nu fi ocupați. Și fac scut uman în faţa tancurilor ruseşti.  

de Redactia Observator

la 27.02.2022 , 19:42

În a patra zi de război, capitala Ucrainei rezistă, dar preţul este plătit în vieţi. Ruşii au atacat noaptea trecută un spital unde erau internaţi copii bolnavi de cancer. Un băieţel de şase ani a murit. Este cea mai tânără victimă a acestui război. Războiul împotriva Ucrainei este total. 

Depozitul petrolier din Vasilkiv, care alimentează Kievul, a fost bombardat în toiul nopţii. Bubuitura a fost devastatoare iar fumul toxic extrem de periculos. Oamenii au fost sfătuiţi să stea înăuntru şi să izoleze bine ferestrele.

Localnicii din Kiev nu au voie să iasă în timpul nopţii

Vezi și

Până luni este în vigoare legea marţială. Cine iese, riscă să fie tratat drept sabotor. Cu toate astea, noaptea trecută mii de oameni au stat înghesuiti într-o gară din Liov in asteptarea unui tren spre Polonia care să-i scape din coşmarul războiului.

Pe acelaşi subiect

Vitali Klitschko, primarul Kievului: Infrastructura oraşului este distrusă. Suntem în pragul unei catastrofe umanitare!

Cele mai grele lupte s-au dat, astăzi, în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, cu 1 milion şi jumătate de locuitori. Rezistenţa ucraineană a fost feroce.

Oficialii ucraineni susţin că i-au infrant pe rusi și au câştigat bătălia pentru oraş. Imagini incredibile au fost filmate pe un alt front. Localnicii au ieşit pur si simplu cu mâinile goale în faţa tancurilor ruseşti şi au făcut o baricadă umană. 

Ucrainenii luptă cu orice armă au la dispoziție

Presa locală susţine că pe multe drumuri semnele de circulaţie au fost scoase pentru a-i induce în eroare pe soldaţii Moscovei. Un anunț supriză a venit astăzi de la garda de frontieră din Ucraina: Cei 13 grăniceri-eroi care au refuzat să predea Insula Şerpilor ar fi în viaţă. În schimb, mulţi dintre soldaţii ruşi captivaţi de ucraineni sunt doar nişte copii.

De multe ori, soldaţii ruşi întorc armele sau se predau de bună voie. Mai multi soldaţi ruşi au fost filmaţi în timp ce jefuiesc magazine sau pleacă chiar cu un seif dintr o bancă. 

Ucrainenii se laudă că l-au eliminat pe marele aliat al lui Putin, comandantul regimentului cecen, generalul Magomed Tușaev. Ar fi fost ucis la aterizarea pe aeroportul Hostomel de trupele de elită Spetznaz Alfa. De partea cealaltă, cecenii neagă informația si au postat un videoclip în care liderul cecen ar vorbi la telefon chiar cu generalul Tushaev.

Vladimir Putin nu dă niciun semn că vrea să oprească invazia

Ucraina susţine că a eliminat peste 4.300 de soldaţi ruşi şi a creat chiar un cont de Telegram unde pentru credibilitate postează nume şi date personale. Liderul de la Kremlin nu stă însă degeaba. Scoate în luptă cele mai temute arme ale sale, proiectilul numit chiar tatăl tuturor bombelor. Mai mult, a ordonat ca forţa nucleară să fie activată.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: Vreau să le mulţumesc celor care, în aceste zile, îşi îndeplinesc eroic datoria militară ca parte a operaţiunilor speciale pentru apărarea Republicii Populare Donbass. Vă doresc mult succes în continuare!

Între timp, s-au făcut şi primii paşi pentru negocieri. Cele două tabere vor sta la masa dialogului mâine în Belarus aşa cum a vrut Vladimir Putin. Dar nu la minsk ci intr un oras de la graniţa cu ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » A patra zi de război. Ucraina a raportat victorie după victorie: Armata opune o rezistență feroce în Kiev și Harkov