Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 30.000 de oameni au participat la slujba oficiată de Papa Francisc în Bahrain: "Este un vis de o viaţă să îl vedem"

Aproximativ 30.000 de persoane au asistat cu emoţie, sâmbătă, la slujba oficiată de Papa Francisc la Bahrain, în a treia zi a vizitei sale în regatul musulman din Golf, potrivit AFP, relatează news.ro.

de Redactia Observator

la 05.11.2022 , 15:09

"Suntem aici de la ora 1.00 dimineaţa, nu am dormit. Suntem atât de emoţionaţi la gândul că-l vedem pe papa!", a mărturisit, pentru AFP, Philomina Abranches, o voluntară indiană în vârstă de 46 de ani care a participat la organizarea evenimentului.

"Este un vis de o viaţă pentru toată lumea să vină să-l vadă. Îi spunem cu toţii "Papa". El reprezintă înainte de orice pacea în lume, de ceea ce avem nevoie în acest moment", a adăugat ea. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ca ea, numeroşi credincioşi din ţări asiatice sau alte ţări din lumea arabă, familii, clerici au sosit din zori la cea mai mare incintă sportivă din ţară, situată la Riffa, în sudul capitalei Manama. 

30.000 de persoane au fost prezente pe stadion

Aproximativ 30.000 de persoane, de 111 naţionalităţi, au fost prezente pe stadion, potrivit autorităţilor. 

În vizită de patru zile, prima a unui papă în acest stat insular de 1,4 milioane de locuitori, suveranul pontif argentinian a salutat şi a binecuvântat mulţimea din "papamobil", îmbrăţişând copii şi bebeluşi pe traseu. 

În omilia rostită în spaniolă, el a făcut apel la "a trăi în fraţie universală în mod concret" într-un pământ care este "o imagine vie a convivialităţii diversităţilor".

Regatul, care a oficializat relaţiile diplomatice cu Sfântul Scaun în 2000, are aproximativ 80.000 de catolici conform Vaticanului, în mare parte muncitori asiatici.

Această vizită, a 39-a în străinătate a papei de la alegerea sa în 2013 şi a doua în Peninsula Arabică, va continua până duminică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » 30.000 de oameni au participat la slujba oficiată de Papa Francisc în Bahrain: "Este un vis de o viaţă să îl vedem"