Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zăpadă de aproape jumătate de metru pe două pârtii din ţară. Turiştii şi-au adus cu ei clăparii şi au cucerit munţii

Weekend autentic de iarnă la munte, sărbători de basm! Zăpada deschide rând pe rând pârtiile din ţară. Copiii sunt deja în vacanţă aşa că nu e de mirare că turiştii au cucerit munţii în acest sfârşit de săptămână. La Cârlibaba, prima zi din noul sezon de schi a fost inaugurată şi cu o ninsoare ca-n poveşti, spre bucuria turiştilor. În Azuga, pe pârtia Sorica, iubitorii sporturilor de iarnă au profitat de stratul gros de zăpadă aşternută şi au schiat până la lăsarea nopţii. 

de Redactia Observator

la 23.12.2023 , 08:25

Cât vezi cu ochii, pe pârtia din Cârlibaba, totul este alb. Înconjurați de un peisaj de basm, turiştii dornici de distracţie, au lăsat aglomeraţia din marile oraşe şi s-au refugiat în munţi. Au avut şi motive de bucurie: s-a deschis noul sezon de schi.

Angela Bertea: Stratul de zăpadă este de aproape 40 de centimetri şi este într-o continuă creştere. Asta pentru că pentru că ninge ca-n poveşti aici, la Cârlibaba.

Administrator pârtie: Am reuşit să dăm startul să dăm startul sezonului de schi la  Cârlibaba. Ce aşteaptă! Distracție! Voie bună! Aer curat! 

Vezi și

Cât costă o zi de schi pe pârtie

Nici iubitorii sporturilor de iarnă nu au stat prea mult pe gânduri, aşa că au furat startul la distracţie.

Turist: Am aşteptat clipa aceasta tot anul. Pârtia este absolut minunată. Am fugit de la sarmale, iar practic pârtia este a noastră. Se anunţă un weekend de excepţie. 

Cei mici au profitat şi ei de pârtia proaspăt deschisă. Începutul vacanței de iarnă a fost prilejul perfect să pună ghiozdanul în cui şi să ia la schimb schiurile.  Pentru o zi de schi pe pârtia din Cârlibaba, turiştii trebuie să scoată din buzunar 140 de lei. 

Şi pârtia de schi din Sorica a atras turiştii ca un magnet. Aici, iubitorii sporturilor de iarnă au încălţat clăparii şi au făcut pârtie spre distracţie. 

Atât adulţi cât şi copiii au venit pregătiţi

Andrei Pintenaru, monitor de schi: Se schiază pe două pârtii de începători şi pe două pârtii de avansaţi.  Zăpada este artificială. Colegii de la zăpezire şi-au făcut treaba exemplar. 

Turistă: Eu sunt începătoare. Pentru mine este ceva nou! Îmi place până acum. M-am urcat şi pe pista aceea mare şi am căzut, dar atmosfera este mişto şi cu siguranţă o să mă mai întorc. 

Bucurie a fost şi în rândul copiilor, care nu au stat prea mult pe gânduri şi au pornit la săniuş. Cei care vor să învețe să schieze pe pârtia din Sorica, trebuie să știe că o oră de curs individuală cu un instructor autorizat costa 170 de lei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Zăpadă de aproape jumătate de metru pe două pârtii din ţară. Turiştii şi-au adus cu ei clăparii şi au cucerit munţii