Galerie foto "Veniți înapoi, că vă plâng toți". Laura, Cristina și Mădălin sunt cei trei prieteni care au pierit într-o clipă, după o depășire neregulmentară, în Mehedinți
18, 19 și 22 de ani. Sunt vârstele celor trei tineri care au pierit seara trecută, într-un accident cumplit, pe un drum din Mehedinți. Laura, Cristina și Mădălin aveau toată viața înainte, însă destinele lor au fost curmate într-o secundă. Erau în drum spre o petrecere când, din motive încă necunoscute, mașina în care se aflau a fost spulberată de un TIR. Martorii spun că tragedia s-ar fi produs în momentul în care Mădălin, șofer începător, ar fi încercat să depăşească pe linie continuă un alt autoturism, în care se aflau alţi prieteni.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Laura avea 18 ani și era elevă la Liceul "Victor Gomoiu" din Vânju Mare, Mădălin avea 19 ani și învăța la același liceu, iar Cristina avea 22 ani și era stundentă la Universitatea "Babeș Bolyai" din Cluj-Napoca. Sunt cei trei tineri care, seara trecută, și-au pierdut viața în accidentul produs pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura, județul Mehedinți.
Accident în Mehedinți. Trei prieteni morți, după un impact devastator
Mașina în care se aflau a fost spulberată de un TIR, iar impactul teribil nu le-a mai lăsat celor trei prieteni nicio șansă de supraviețuire. Paramedicii au încercat să-i resusciteze, însă fără succes.
"Două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit, în această seară, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între un autotren și un autoturism, pe DN 56A, la ieșire din orașul Vânju Mare spre localitatea Bucura. La locul evenimentului, au fost mobilizate și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. În urma accidentului, trei victime au rămas blocate în autoturism și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani și un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator. După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. Din păcate, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarați decedați de către medicul SAJ", au transmis reprezentanții ISU Mehedinți, după producerea nenorocirii.
- "Vă rog frumos scoateți-i, că sunt prietenii mei!" Filmul tragediei cu trei tineri morți în Mehedinți, într-o...
- Accident înfiorător în Mehedinți: au murit două tinere de 18 și 22 de ani și un tânăr de 19 ani, după...
- "Este un masacru, jumătate din autobuz este sub camion". TIR românesc, accident cu un mort și zeci de răniți pe...
Șoferul de 19 ani ar fi intrat pe linia continuă
Din primele informații, se pare că mașina celor trei prieteni ar fi intrat pe linie continuă, încercând să depășească un alt autoturism, după care s-a izbit violent de un TIR, iar apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, relatează reporterul Observator Adriana Drăghici. Șoferul camionului a încercat să evite impactul, însă efortul lui a fost în zadar.
Martorii spun că cei trei tineri care au pierit în accident se îndreptau spre o petrecere.
Laura, Cristina și Mădălin, plânși de familie și prieteni
Vestea morții celor trei tineri a căzut ca un trăsnet pentru toți cei care i-au cunoscut. Sute de mesaje de condoleanțe din partea prietenilor și apropiaților curg neîncetat pe rețelele de socializare.
"Dumnezeu sa va odihnească, Laura Pinten, Mendy Madalin și Cristina Șoavă! Nu am cuvinte. Nu știu ce mai pot spune...", a transmis directorul Liceului Teoretic "Victor Gomoiu", unde învățau doi dintre tineri morți în accident.
"Mendy Madalin, unde te-ai grăbit prietene? O secundă de neatenție ca sa faci ce? Veniți înapoi, că vă plâng toți, sunteți prea tineri și prea frumoși să plecați acolo sus! Dumnezeu sa va odihnească in pace" / "Veți rămâne în sufletele noastre, ale prietenilor, pentru totdeauna. Dumnezeu să vă odihnească Laura Pinten și Mendy Madalin! Mult prea devreme! Condoleanțe familiilor îndurerate!" / "Dumnezeu să te odihnească în pace văruțu meu, nu pot să cred așa ceva, prea devreme ai plecat! Nu mai am cuvinte! Vei rămâne mereu in inimile noastre, Mendy Madalin" / "Nu pot crede așa ceva, de ce tu? De ce te-a luat Dumnezeu atât de repede?! Dumnezeu să te odihnească în pace, Mendy Madalin" / "Nu vom uita niciodată veselia și gingășia ființei pe care azi am pierdut-o cu toții. Ai fost un coleg minunat și drag la toți..nu te vom uita niciodată. DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCĂ! Mendy Madalin" / "Dumnezeu să te odihnească un pace vărul meu nu pot să cred așa ceva prea devreme ai plecat" / "I-ai promis mamei tale ca vei fi mereu alaturi de ea si ce i-ai facut?? Ai parasit-o atat de devreme...Dumnezeu sa va odihnească în pace, copii tineri!!!"
Poliția din Mehedinți a deschis o anchetă și continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰