Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Val de proteste şi greve în ţară. După profesori, şi angajaţii din Sănătate ameninţă cu miting şi grevă generală

În timp ce în coaliţie se duc negocieri maraton pentru noul Guvern, iar profesorii intră de luni, 22 mai, în grevă generală, pe termen nedeterminat, angajaţii din Sănătate, şi ei nemulţumiţi de salarii, anunţă că ies în stradă. Pe 8 iunie vor ieşi la proteste în piaţa Victoriei şi iar de la 1 iulie ar urma o grevă generală.

de Redactia Observator

la 18.05.2023 , 12:37

Val de proteste şi greve în ţară. După profesori, şi angajaţii din Sănătate ameninţă cu miting şi grevă generală Imagini arhivă - Inquam Photos / Octav Ganea

Lucrătorii din Sănătate vor organiza un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală în data de 8 iunie. Iar de la 1 iulie, vor declanşa greva generală, anunţă Federaţia Solidaritatea Sanitară.

"Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, întrunit ieri, 17.05.2023, a decis declanşarea acţiunilor de protest, conform următorului calendar: începând cu data de 23 mai 2023 - demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală; 8 iunie 2023 - mitingul membrilor Solidaritatea Sanitară în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Palatul Parlamentului; 15.06.2023 - pichetarea unităţilor şi depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare; 27.06.2023 - grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00; 1.07.2023 - declanşarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate şi demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor", se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale, citat de Agerpres.

Ce solicită angajaţii din Sănătate

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii Federaţiei solicită asigurarea condiţiilor de muncă decente şi aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătăţii, care să asigure reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale şi posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate.

Pe acelaşi subiect

Totodată, sindicaliştii din sănătate cer raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari şi raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.

Angajaţii din Sănătate încep protestele după numirea noului Guvern

De asemenea, alte revendicări vizează plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate şi creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE. "Precizăm că acţiunile de protest vor fi desfăşurate după numirea noului Guvern, pentru a maximiza şansele ca revendicările angajaţilor din sănătate să fie satisfăcute", subliniază sursa citată.

Între timp, greva generală anunţată de profesori începând din 22 mai riscă să dea peste cap examenele naţionale. Joi se duce o nouă rundă de negocieri la ministerul Educaţiei, după ce cele de ieri au eşuat. Miercuri sindicaliştii au anunţat că şi universităţile se vor alătura protestului. 

Rocada guvernamentală pe repede-înainte

Şeful statului le-a cerut social-democraţilor şi liberalilor să negocieze cât mai rapid şi să decidă cum se va face schimbarea gărzii. Preşedintele Iohannis a precizat că nu se va implica în aceste discuţii, ceea ce înseamnă că le dă libertatea sa decide cum îşi împart funcţiile si cum reduc numărul ministelor. Surse politice din ambele partide sustin însă contrariul. În ceea ce priveşte rămânerea la guvernare a UDMR, decizia maghiarilor va fi luată abia după ce PSD şi PNL îşi vor clarifica poziţiile. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Val de proteste şi greve în ţară. După profesori, şi angajaţii din Sănătate ameninţă cu miting şi grevă generală