Un membru al clanului Sportivilor bănuit că a violat o fată de 14 ani, arestat preventiv. Minora ar fi o rudă
Instanţa a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Florin, zis "Florin al lui Cici", membru al clanului Sportivilor, bănuit că a violat o fată de 14 ani, fiica verişoarei acestuia, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
- Momentul în care cele 3 picioare amputate sunt furate din Spitalul Cantacuzino de un bărbat. Imagini la Observator 19:00, la Antena 1
- Cum a învăţat Iancu Guda de la bunicul lui să devină antreprenor. Sfatul pe care l-a primit când avea 10 ani
Luni dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul Serviciului Criminalistic şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată.
"În fapt, în luna martie a anului 2023, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, profitând de nivelul de dezvoltare specific vârstei unui minor, care nu îi permitea exprimarea unui consimţământ valabil, cu intenţie directă, a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată la adresa de domiciliu din Sectorul 4, folosindu-se şi de autoritatea pe care o avea asupra acesteia, prin faptul că era verişor al mamei persoanei vătămate", a informat un comunicat al DGPMB.
Pentru probarea activităţii infracţionale a bănuitului, luni a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bărbatul suspectat de comiterea infracţiunii fiind depistat şi identificat. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracţionale Violente - DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă agravată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰