Foto Un gălăţean care conducea un buldoexcavator, deşi avea permisul suspendat, a murit după ce a fost lovit de un tren cu pasageri
Un bărbat din Galaţi care conducea un buldoexcavator pe un drum comunal, deşi avea permisul suspendat, şi-a pierdut viaţa după ce a fost acroşat de locomotiva unui tren când încerca să traverseze o cale ferată.
Potrivit IPJ Galaţi, un bărbat în vârstă de 55 ani, în timp ce conducea un buldoexcavator pe un drum comunal din localitatea Folteşti, la trecerea la nivel cu calea ferată, a fost acroşat de locomotiva unui tren de persoane ce avea direcţia de deplasare Galaţi către Tg. Bujor, care aparţine de un operator privat.
În urma impactului, bărbatul care conducea buldoexcavatorul a decedat. Totodată s-a stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani figura cu permisul de conducere suspendat. De asemenea, reprezentanţii IPJ Galaţi au transmis că mecanicul locomotivei, un bărbat de 44 de ani, a fost dus la spitalul din Târgu Bujor pentru recoltarea probelor biologice, deşi în urma testării cu aparatul alcooltest nu a rezultat că ar fi consumat băuturi alcoolice.
Trenul implicat în evenimentul rutier a fost tras pe o linie secundară, iar pasagerii au fost preluaţi de un alt tren pentru a-şi continua deplasarea. În cauză, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Tg. Bujor – Formaţiunea Rutieră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰