Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Un bloc construit ilegal în România va fi demolat. Apartamentele au fost vândute, iar dezvoltatorul a câştigat 3 milioane de euro

Situaţie ireală în Cluj. Un bloc care a fost construit ilegal va fi demolat complet. Unor proprietari li s-a făcut rău când au auzit vestea.

de Redactia Observator

la 02.10.2023 , 11:25

Decizia de demolare a fost luată de Primăria Cluj-Napoca, în baza unei decizii judecătoreşti definitive. Blocul era construit pe strada Miko Imre. Potrivit presei locale cel care a ridicat construcţia ar fi un escroc imobiliar care ar fi înşelat peste 500 de persoane. Omul ar fi încheiat chiar mai multe pre-contracte de vânzare-cumpărare cu mai mulţi oameni, pe un singur apartament.

Cei care au apucat să cumpere apartamente în blocul respectiv au primit somaţii să părăseacă locuinţele pentru că în curând vor începe lucrările de demolare. Instanţele din Cluj-Napoca s-au umplut cu dosare, procese prin care păgubiţii speră să îşi poată recupera măcar o parte din investiţie. Deocamdată, nimeni nu şi-a recuperat nici măcar un leu.

Chiar dacă situaţia e critică, unii proprietari se opun demolării de teama că vor rămâne fără locuinţe în prag de iarnă. Aceştia cer ca procesul de demolare să fie amânat până când îşi vor găsi un alt loc unde să stea. Primăria a anunţat că va pune la dispoziţia oamenilor centrele de cazare de zi.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un bloc construit ilegal în România va fi demolat. Apartamentele au fost vândute, iar dezvoltatorul a câştigat 3 milioane de euro