Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un bărbat de 50 de ani a murit înecat în mare, în staţiunea Mamaia. Trupul său, găsit la mal

Un bărbat de 50 de ani şi-a găsit sfârşitul înecat în mare, în staţiunea Mamaia. Trupul său a fost găsit la mal azi dimineaţă.

de Redactia Observator

la 28.04.2024 , 20:28

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - Poliţiştii au precizat că persoana decedată nu a fost identificată şi continuă cercetările în acest caz, scrie news.ro.

“La data de 28 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa-Secţia de Poliţie Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că în apă Mării Negre se află cadavrul unui ɓărbat.

Vezi și

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, persoană decedată nefiind identificată până în acest moment. În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor decesului şi a identificării persoanei, fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Pe acelaşi subiect

ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la o persoană înecată în Marea Neagră, în zona din faţa Hotelului Sulina din Mamaia. 

La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, o ambarcaţiune RIB şi un echipaj SMURD B. 

Persoana înecată era un bărbat de aproximativ 50 de ani, care a fost recuperat din Marea Neagră. 

Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Evenimente » Un bărbat de 50 de ani a murit înecat în mare, în staţiunea Mamaia. Trupul său, găsit la mal