Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un băiețel a căzut într-o groapă cu apă clocotită, săpată de RADET în Sectorul 1. Micuțul s-a ales cu arsuri de gradul trei

Treaba făcută de mântuială pune vieţi în pericol. O demonstrează un caz şocant, petrecut în Sectorul 1 al Capitalei. O groapă săpată de compania de termoficare, lăsată neîmprejmuită şi plină cu apă clocotită a devenit o capcană periculoasă pentru copii. Un băieţel de nouă ani a căzut în ea şi s-a ales cu arsuri grave, ce ar putea necesita operaţii. Părinţii copilului spun că au făcut mai multe sesizări la furnizorul de apă caldă, companie aflată în subordinea primăriei, însă acestea nu au fost luate în seamă.

de Alexandra Bucuroiu

la 19.10.2021 , 10:19

Era aproape ora 19:00 şi deja se întunecase. Băiatul de nouă ani se juca în spatele blocului împreună cu mai mulţi copii. Într-un moment de neatenţie, băiatul a alunecat, iar ghetele i-au rămas înfipte în noroiul amestecat cu apă fierbinte. 

Alexandra Bucuroiu - reporter Observator: Băiatul de nouă ani a căzut cu piciorul într-o groapă cu apă clocotită săpată special pentru a permite accesul la o conductă cu apă caldă. Cei de la RADET au venit şi au semnalizat lucrarea, abia după incident. 

Timp de trei săptămâni, oamenii din Sectorul 1 al Capitalei ar fi făcut nenumărate sesizări la Termoenergetica, firma care se ocupă de partea de termoficare.

Vezi și

Însă, până acum, nimeni nu ar fi luat nicio măsură. 

Pe acelaşi subiect

Mihai Eremia - tatăl băiatului: Inclusiv noi am vorbit cu cel care este responsabil în zona asta de la Radet, i-am scris pe whatsapp sunt toate discuţiile, avem sesizare scrisă şi înregistrată la Radet, pe site-ul Radet. Trebuie să se întâmple ceva foarte grav ca să ia în serios un potenţial pericol de moarte.

Copilul are arsuri de gradul trei, după ce a căzut în groapa săpată de RADET

Din cauza numărului mare de solicitări, o ambulanţă ar fi sosit într-un timp prea mare să-l preia pe copil. Aşa că tatăl l-a dus imediat cu maşina la spitalul Grigore Alexandrescu. Minorul are arsuri de gradul trei, iar medicii spun că ar fi nevoie şi de operaţie. 

Mihai Eremia - tatăl băiatului: Din neatenţie, al meu, a căzut în apă. Şi multumesc ca n-a căzut cu totul, că nu cred că ar fi supravieţuit niciun copil de acolo.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Alexandra Bucuroiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Un băiețel a căzut într-o groapă cu apă clocotită, săpată de RADET în Sectorul 1. Micuțul s-a ales cu arsuri de gradul trei