Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un aliment-medicament delicios, care nu provoacă alergii şi e numai bun pentru cei mici. Beneficiile sale, vestite şi în produsele cosmetice

Suntem campioni la producţia de miere. Dar mai mult exportăm decât consumăm. Mare păcat, pentru că mierea e un aliment medicament. Şi, dacă o luăm chiar de la apicultori, adică din surse sigure, e şi un deliciu. Cei care au vrut să deguste mai multe sortimente au trecut azi pe la Târgul Naţional al Mierii, din Capitală.

de Cosmina Balint

la 07.04.2024 , 15:13

"Mi-a plăcut cel mai mult mierea de castan, pentru că este foarte dulce şi aromată. Însă la acest târg de primăvară sunt peste 100 de expozanţi care au venit pregătiţi cu zeci de sortimente de miere, fie că vorbim de miere clasică, polifloră, sau cea de tei, de salcâm, ori chiar de lavandă", arată Cosmina Balint, reporter Observator.

Mierea, un "aliment minune", ca un medicament

"Expozanţii sunt pregătiţi pentru toate gusturile. Spuneau puţin mai devreme că cea mai căutată este mierea de salcâm, pentru că nu provoacă alergii şi este bună pentru copiii mici", adaugă Cosmina Balint, reporter Observator.

Vezi și

"Mai mult decât atât, au venit şi cu produse apicole, faguri, lăptişor de matcă, creme, suplimente nutritive şi adevărate cocktailuri de sănătate, spun ei", mai spune Cosmina Balint, reporter Observator.

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un aliment-medicament delicios, care nu provoacă alergii şi e numai bun pentru cei mici. Beneficiile sale, vestite şi în produsele cosmetice