Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"

Momente magice la Hobiţa, judeţul Gorj, în curtea unde a copilărit marele Constantin Brâncuşi. Vioara Stradivarius a răsunat mai bine de o oră lângă Casa Muzeu. Alexandru Tomescu a fost acompaniat de pianista Adela Liculescu. Sute de oameni s-au încărcat cu energie pozitivă și s-au bucurat de acest concert care speră să devină tradiție la ei în sat.

de Diana Speretoiu

la 08.07.2023 , 10:00

Peste 500 de spectatori au ocupat scaunele așezate în fața casei muzeu Constantin Brâncuși, de la Hobița. Concertul a fost întârziat de un ropot de ploaie, dar vioara Stradivarius a strâns apoi ropote de aplauze. Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, i-a vrăjit cu măiestria sa pe cei prezenți.

"Mi-era teamă că se rupe vioara. Foarte frumos."

"Într-un cadru atât de special, unde Brâncuși a început activitatea și acești oameni ne încântă."

Vezi și

"La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă, aș spune. Iar în seara asta a venit și Tomescu să întregească această emoție."

Pe acelaşi subiect

Alexandru Tomescu a fost acompaniat de Adela Liculescu, la pian, în cadrul Turneului Internațional Stradivarius. 

Alexandru Tomescu, violonist: "Am revenit acum cu un program întreg de recital, cu lucrări foarte serioase, care se cântă pe marile scene ale lumii pentru că eu consider că muzica e la ea acasă oriunde este public dornic s-o asculte."

Adela Liculescu, pianistă: "Publicul a fost deosebit de entuziast și ne-a primit cu foarte multă căldură."

Cosmin Pigui, primar Peștișani: "Încă o dată am devenit atracția din județ, am creat o ocazie extraordinară de a fi vizitați de oamenii iubitori de muzică, de calitate."

Turneul Stradivarius va continua astăzi la Craiova și mâine, la București.

<Reporter: Diana Speretoiu>

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși, emoția e permanentă"