Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Trebuie să risc. Am doi copilaşi care mă aşteaptă". Drumuri blocate, intervenţii cu şenilatele şi filtre de poliţie: Moldova e sub cod roşu

Moldova e sub cod roşu de viscol până la ora 10. A nins neîncetat toată noaptea, iar autorităţile au fost nevoite să închidă drumurile din judeţele Iaşi şi Botoşani. La tot pasul au fost amplasate filtre de Poliţie. Nici echipajele de prim ajutor nu au avut odihnă - întreaga noapte au preluat cazurile medicale cu şenilata sau i-au salvat pe şoferii şi pasagerii rămaşi captivi în troiene.

de Clara Mihociu

la 06.04.2023 , 07:30

Codul roşu de viscol a determinat autorităţile din Iaşi şi Botoşani să declare închise drumurile publice. La toate intrările şi ieșirile din oraşul Iaşi au fost instalate filtre ale Poliţiei. Din cauza codului roşu de viscol, toate intrările şi ieşirile către iaşi au fost închise, pentru că circulaţia atât în Iaşi cât şi în Botoşani a fost interzisă pe timpul nopţii. În momentul în care au ajuns aici pe Drumul European maşinile au fost puse să facă cale întoarsă.

Meteorologii spun că vremea se va îmblânzi abia la sfârşitul săptăpmânii

Şoferii din judeţele vecine au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea în oraşul Iaşi. "Trebuie să risc. Am doi copilaşi acasă care mă aşteaptă", spune un şofer. Chiar când se anunța închiderea circulației, în coloana de maşini formată pe drumul european un autocar plin cu copiii a fost prins în trafic, în apropiere de Târgu Frumos. Copiii, care sunt din Bistriţa, se întorceau dintr-o excursie şi au fost cazaţi temporar la un hotel. "Aceşti copii, 57, am reuşit să-i preluăm. Din partea noastră pot să stea şi o zi, două, trei cât va fi nevoie să poată pleca", a declarat Ionel Vatmanu, primar Târgu Frumos.

Vezi și

După troienele înalte de un metru o gravida de 15 ani aștepta să primească primul ajutor. Pompierii și cei de pe Ambulanţă au plecat cu o șenilată pentru a o ajuta. În comuna Dagâța, o ambulanţă a rămas înzăpezită şi a fost nevoie şi aici de intervenţia unei şenilate. "Echipajele ISU au intervenit pentru deblocarea a peste 1.200 de persoane aflate în autoturisme. Din judeţele Mureş, Buzău, Vrancea, Bacău şi Galaţi vom primi sprijin cu autospeciale de transport victime multiple şi şenilate", a declarat Marius Plugaru - ISU Iaşi.

Nici în aeroportul din Iaşi situaţia nu a fost mai fericită. Mai multe curse aeriene spre Roma, Londra, Veneţia sau Bucureşti au fost anulate pentru că avionele nu s-au putut ridica de la sol. Din cauza viscolului, în judeţul Iaşi, 21 de unităţi de învățământ și-au suspendat activitatea total, iar 15 parţial. Şi elevii din 15 şcoli din Neamţ rămân acasă astăzi. Populaţia a fost anunţată şi prin mesaje RO Alert să nu plece la drum din cauza codului roşu. În judeţul Vaslui, cinci autoturisme și două microbuze în care se aflau peste 10 oameni, au rămas blocate în nămeți la ieşirea din satul Protopopești. Aici zăpada măsoară peste un metru jumătate.

În Suceava prefectul judeţului s-a alăturat echipelor de intervenţie pentru a supraveghea modul în care acestea operează pentru a deszăpezi centura de ocolire a Sucevei, dar şi Drumul Naţional 2. În Botoşani a fost convocat comitetul pentru situaţii de urgenţă într-o şedinţă în urma căreia s-a luat decizia de a amplasa filtre ale Poliţiei în mai multe localităţi în care drumurile sunt blocate. Peste 20 de drumuri naţionale care leagă localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui au fost închise pentru toate categoriile de autovehicule. Şi circulația prin punctele de trecere a frontierei cu România din regiunea de nord, a fost sistată pe timp de noapte. Meteorologii spun că vremea se va îmblânzi abia la sfârşitul săptăpmânii.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » "Trebuie să risc. Am doi copilaşi care mă aşteaptă". Drumuri blocate, intervenţii cu şenilatele şi filtre de poliţie: Moldova e sub cod roşu