Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Târgul de Crăciun din România care se va extinde pentru prima dată. Pieţele centrale vor fi transformate într-un tărâm de basm

Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorile de iarnă, în marile oraşe ale ţării începe să miroasă a vin fiert cu scorțișoară şi turtă dulce. La Sibiu și Oradea pregătirile sunt în toi pentru tradiţionalele târguri de Crăciun, iar odată cu ele vin şi primele surprize. Anul acesta, Târgul de Crăciun din Sibiu se va extinde în toate pieţele centrale şi promite o experienţă magică şi de neuitat. Haideți să descoperim împreună ce ne așteaptă peste două săptămâni! 

de Redactia Observator

la 01.11.2024 , 08:30

Curând, aceste imagini vor deveni doar o amintire. Şi asta pentru că, anul acesta Târgul de Crăciun din Sibiu va avea o nouă înfățișare, dar şi mai important va fi mai spațios pentru toți vizitatorii. Nu doar Piața Mare din centrul orașului va îmbrăca haine de sărbătoare, ci şi Piaţa Mică sau Piaţa Huet. 

Ce aduce nou anul acesta Târgul de Crăciun din Sibiu

"Piaţa Mare, partea centrală am reconfigurat-o. Anul acesta vom avea un food court, deci o terasă mare în mijlocul pieţei, şi am lăsat în exterior standurile care nu presupun vânzare de mâncare", a spus Andrei Drăgan, organizator.

Vezi și

Deocamdată, doar luminile festive de sărbători strălucesc în centrul Sibiului, dar de săptămâna viitoare, cele trei piețe centrale vor fi transformate într-un tărâm de poveste pentru cel mai așteptat eveniment al anului.

Pe acelaşi subiect

"Vrem să facem o zonă carea va fi în principal dedicată copiilor, dar o putem denumi şi o zonă mai liniştită. Uneori este bine să ai un  loc în care să te poţi retrage. O cabană, care arată foarte bine. Va fi ca un apres schi din munţi. E cabană din lemn masiv, construită nou-nouță", a adîugat Andrei Drăgan.

Surpriză pentru cei mici

O altă noutate a târgului este căsuța lui Moș Crăciun, un loc de poveste unde cei mici vor putea să-l întâlnească pe bătrânul cu barbă albă. Aici, copiii vor trăi momente magice, înconjurați de decorațiuni strălucitoare și spiridușii veseli, pregătiți să le asculte dorințele și să le ofere amintiri de neuitat: "Intrarea va fi spectaculoasă. Este un lift magic în care intri, iar acolo se întâmplă ceva interesant şi ai impresia că te duce într-un alt loc. Când ai ajuns, uşa care se deschide te duce la Moş Crăciun"

Anul acesta, la Târgul de Crăciun din Sibiu, sunt aşteptaţi peste 300 de mii de vizitatori, iar peste 120 de expozanți din România, Ungaria, Israel și Italia îi vor încânta cu decorațiuni artizanale, cadouri unice, delicii culinare și băuturi calde specifice sărbătorilor de iarnă. Toate acestea de pe 15 noiembrie, când târgul îşi va deschide porţile.

Când se deschide Târgul de Crăciun din Oradea

Şi Târgul de Crăciun din Oradea se anunţă a fi unul de basm. Peste un milion de beculeţe vor străluci în Piaţa Unirii, acolo unde surprizele vor fi la tot pasul.

"Avem peste 60 de comercianţi, la căsuţe sau rulote cu mâncare, peste 20 de atracţii, inclusiv o roată panoramică înaltă de 30 de metri, un patinoar ridicat în fața teatrului Regina Maria. Vom avea concerte. Tramvaiul de epocă, care-l va aduce pe Moş Crăciun", a declarat Alexandru Chira, director executiv Visit Oradea.

Târgul de Crăciun din Oradea va îşi va deschide porţile pe 29 noiembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Târgul de Crăciun din România care se va extinde pentru prima dată. Pieţele centrale vor fi transformate într-un tărâm de basm