Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suspiciuni de viol în cazul asistentului medical care a sedat trei paciente. Femeile au fost în pericol de moarte

Caz terifiant la Spitalul Militar din Bucureşti, unde un asistent medical ar fi sedat intenţionat trei paciente. Bolnavele ar fi primit o supradoză de benzodiazepina. Motivul încă nu este cunoscut, însă au existat suspiciuni de viol. Procurorii militari au dechis o anchetă pentru tentativă de omor, iar în paralel conducerea unităţii medicale înceracă să afle cum a avut acces asistentul la aceste medicamente. 

de Bianca Iacob

la 10.05.2023 , 19:54

Cele trei pacienete internate la spitalul militar nici măcar nu ar fi avut prescris un tratament cu diazepam, un calmant extrem de puternic. Asistentul medical însă, proaspăt angajat la spital, le-ar fi administrat femeilor medicamentul în doze doarte mari, potrivit jurnaliştilor de la Libertatea.

Bianca Iacob, reporter Observator: Spitalul spune că situația a fost reclamată de către echipa de gardă pe 6 mai și că niciuna dintre cele trei femei sedate nu a fost mutată pe o altă secție pentru alte îngrijiri.

Medicii au suspiciuni că intenția asitentului ar fi fost să le violeze

Vezi și

Medicii au suspiciuni că intenția asitentului ar fi fost să le violeze, dar până acum nu sunt probe care să contureze această acuzație. Când au realizat ce se întâmplă, cadrele medicale au sesizat conducerea, care mai apoi i-au chemat pe procurorii militari.

Pe acelaşi subiect

Bianca Iacob, reporter Observator: Parchetul Militar a deschis un dosar penal in rem pentru tentativă de omor calificat, doar că asistentul este civil și, cel mai probabil, competența va fi declinată către un alt parchet.

Spitalul confirmă incidentul și a început propria anchetă.

Unitatea noastră a dispus o cercetare administrativă privind analiza cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția unui astfel de incident, înăsprind regulile privind accesul la aplicarea procedurilor și protocoalelor medicale.

Diazepamul este un sedativ folosit pentru tratarea stărilor de anxietate, dar și a insomniilor. Nu se poate cumpăra din farmacii fără rețetă, fiind considerat un medicament cu regim special. Inclusiv in spital calmanetele sunt scoase din farmacie sub semnatura unui doctor. În doze mari poate fi fatal.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Suspiciuni de viol în cazul asistentului medical care a sedat trei paciente. Femeile au fost în pericol de moarte