Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Supărată că soțul întârzie să vină acasă, o femeie din Gura Humorului s-a aruncat de la etajul 2 al blocului

O femeie din Gura Humorului s-a aruncat de la etajul 2 al blocului în care locuia după un conflict spontan cu soțul.

de Redactia Observator

la 19.05.2023 , 17:06

femeie la geam Supărată că soțul întârzie să vină acasă, o femeie din Gura Humorului s-a aruncat de la etajul 2 al blocului - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Poliția din orașul sucevean Gura Humorului a fost sesizată prin 112, joi dimineața, despre faptul că o femeie s-a aruncat de la etajul al doilea al unui bloc. Din primele informații, femeia se supărase din cauza faptului că soțul întârzia să revină la domiciliu.

Cei doi s-au luat la ceartă în apartament, moment în care femeia s-a decis să se arunce în gol de la geamul dormitorului.

Bărbatul a prins-o de mână pe soție, pe pervazul geamului, însă nu a putut să o țină

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a fost la un pas să evite incidentul. A auzit-o pe partenera de viață în timp ce deschidea fereastra și s-a grăbit să ajungă în dormitor, însă femeia era deja agățată pe pervaz și decisă să sară. Acesta a prins-o de mână, însă nu a reușit să o țină, astfel încât femeia a căzut pe solul acoperit cu iarbă abundentă din fața geamului. Din fericire, aceasta a suferit doar leziuni minore. 

La faţa locului s-a prezentat un echipaj al ambulanţei, care a acordat primele îngrijiri medicale, femeia fiind transportată la Spitalul orășenesc Gura Humorului, de unde a fost transportată la Spitalul Județean Suceava în vederea efectuării unor investigații mai amănunțite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Supărată că soțul întârzie să vină acasă, o femeie din Gura Humorului s-a aruncat de la etajul 2 al blocului