Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Staţiunea care a obţinut locul 2 în top 10 destinații turistice din România pentru anul 2024. O noapte de cazare pornește de la 250 de lei

Avem destinaţii care îi impresionează tot mai mult pe străini. Aşa că dacă nu aţi văzut încă toate frumuseţile ţării noastre, aţi putea să vă programaţi o vacanţă în Vatra Dornei. Staţiunea a obţinut locul 2 într-un clasament al destinaţiilor turistice pentru anul 2024. A fost depăşită doar de Rimetea, o comună superbă din Alba.

de Angela Bertea

la 17.02.2024 , 14:20

Înconjurată de patru munţi, staţiunea Vatra Dornei este locul perfect în care să te refugiezi atunci când ai nevoie de o vacanţă în natură. Peisajele spectaculoase sunt întregite de Cazinoul Băilor. O bijuterie arhitecturală ce a renăscut ca Pasărea Phoenix.

Vatra Dornei pe locul 2 în top 10 destinații din Romania ale anului

Angela Bertea, reporter Observator: Redeschiderea cazinoului a fost un câștig pentru întreaga stațiune turistică Vatra Dornei, oamenii sunt fascinaţi de arhitectura acestui edificiu, lucru care se reflectă și în numărul celor care au trecut pragul acestui edificiu de la deschidere.

Vezi și

De când a fost reabilitat, muzeul a fost vizitat de 15.000 de oameni.

Pe acelaşi subiect

Numită si Perla Bucovinei, stațiunea turistică Vatra Dornei este căutată atât de cei dornici de aventură, cât și de cei care îşi doresc liniște și relaxare.

Un mare plus al stațiunii îl reprezintă apele minerale. Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea ca staţiune balneo-climaterică.

Toate acestea urcă stațiunea pe locul 2 în top 10 destinații din Romania ale anului.

Mihaela Cocârţă, director Organizaţia de Management Ţara Dornelor: Premiul a fost acordat de FIJET din partea lui Ştefan Baciu făcând o vizită în Vatra Dornei şi văzând cât de frumosa fost făcut cazinoul a considerat că este momentul oportun pentru a pune din nou pe harta turismului Vatra Dornei într-un mod atât de frumos.

O noapte de cazare în Vatra Dornei porneşte de la 250 de lei, cu mic dejun inclus, şi poate ajunge la 450 de lei cu acces şi la SPA.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Staţiunea care a obţinut locul 2 în top 10 destinații turistice din România pentru anul 2024. O noapte de cazare pornește de la 250 de lei