Spitalul din România care le oferă medicilor locuință de serviciu și mii de lei în plus la salariu
Cu stimulente financiare şi locuinţe de serviciu. Aşa speră cel mai mare spital din Gorj să găsească medici să facă gărzi la Cardiologie, unde este cel mai mare deficit de specialişti. Doctorii vor primi, în fiecare lună, câteva mii de lei în plus la salariu, bani de la Consiliul Judeţean. Tot în Gorj, un alt spital mai mic a convins medici pensionari să se întoarcă în gardă.
Spitalele din orașe mici găsesc tot mai greu specialiștii de care au nevoie. La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, cel mai acut deficit este pe linia gărzilor la Cardiologie.
"În cursul anului 2024, am scos la concurs posturile vacante de șase ori. La un singur concurs s-a prezentat un singur medic. Anul acesta, am scos la concurs două posturi de medic specialist și un post de medic rezident. Perioada de înscriere se termină pe 20 februarie. S-a înscris un medic rezident”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.
În prezent, gărzile din Secția Cardiologie sunt asigurate de medici rezidenți din Craiova sau Timișoara și de șeful secției. Ar mai fi nevoie de cel puțin trei medici ca activitatea să se desfășoare normal.
Ca să convingă doctorii să facă gărzi la Târgu Jiu, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre prin care le acordă un stimulent financiar în fiecare lună, pe lângă banii primiți de la spital, dar și locuințe de serviciu pentru cei care sunt din afara localității.
- Un britanic a învins cancerul de 8 ori: "Cel mai enervant e că declanşez toate alarmele când intru în supermarket"
- Băiețel de 5 ani, incinerat de viu după ce sala de oxigen în care se afla a explodat din senin. Mama copilului...
- Preotul Laurențiu Dincă a decedat după ce a fost trimis acasă de la spital: "Încă o victimă a sistemului...
- Scandal la spitalul din Tg. Jiu. Medic cu probleme oncologice şi cardiologice acuză conducerea: "Domnul manager...
- "Nu își mișca nici măcar degetele de la picioare". O fetiţă de 5 ani din SUA, internată la spital cu un...
"Un medic poate să câștige 7.200 de lei brut. Ca efort financiar, am calculat noi, este 79.200 de lei brut. Cred că nu e un efort foarte mare pentru a atrage cât mai mulți medici în Spitalul Județean. Am început cu gărzile pentru Secția de Cardiologie, dar stimulentul rămâne deschis pentru toate secțiile care o să întâmpine probleme pentru asigurarea gărzii”, a spus Marius Cuțitoiu, vicepreședintele CJ Gorj.
"Toți medicii care au venit spre Târgu Jiu și care au solicitat, la un moment dat, o locuință, neavând locuință pe raza municipiului Târgu Jiu, au putut să beneficieze de un apartament”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
Probleme cu personalul sunt în toate spitalele mici din județ
La spitalul din Novaci, au fost readuși la serviciu medici ieșiți la pensie.
"Pe Medicină Internă, aveam probleme. S-au obținut avizele de la DSP și pot să fie băgați în gărzi. Pentru gărzi, se face contract separat”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Novaci.
Și în județul vecin, în Vâlcea, autoritățile județene alocă stimulente financiare pentru medici: câte două salarii minime brute, în două tranșe, în fiecare lună.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰