Video Soţi ucişi de un şofer de 24 de ani, care a intrat pe contrasens, în Cluj. Tânărul s-a urcat băut la volan
Accident cumplit, sâmbătă seara, pe un drum naţional din municipiul Gherla. Doi soți au murit pe loc, după ce mașina în care se aflau s-a lovit frontal cu un alt autoturism condus de un şofer de 24 de ani.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Tânărul, care s-a urcat băut la volan, a intrat într-o depăşire periculoasă, iar la un moment dat, din cauza vitezei nu a mai putut evita impactul. Coliziunea a fost atât de puternică încât maşina în care se aflau cei doi soţi a fost ruptă în două, iar bucăţi de caroserie au fost aruncate la zeci de metri distanţă.
Şoferul vinovat de tragedie a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Comentarii
Întrebarea zilei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰