Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Sârb arestat pentru că a încercat să scoată din țară peste 100 de migranţi prin vama Cenad

O sută de migranţi din ţări precum Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal, Pakistan şi Etiopia care au intrat legal în România, dar care au vrut să iasă ilegal din ţara noastră, au fost găsiţi ascunşi printre plăci de gresie, piese auto sau alte mărfuri, în mai multe TIR-uri şi o autoutilitară sau când încercau să treacă frontiera pe jos. Un cetăţean sârb a fost arestat preventiv pentru trafic de migranţi, conform news.ro.

de Adrian Popovici

la 21.09.2023 , 12:27

"În data de 20.09.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, pentru un cetăţean sârb în vârstă de 46 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în Germania şi ar transporta, conform documentelor, canturi de plastic cu destinaţia Germania. Acţionând în baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, 25 de cetăţeni străini", a transmis Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă, joi.

Migranţii proveneau din Pakistan, India şi Vietnam şi aveau vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani. Aceștia sunt acum cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul, cetăţean sârb, este cercetat pentru trafic de migranţi, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Timiş.

"De asemenea, astăzi, în jurul orei 00.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Jimbolia şi Lunga au depistat în apropierea frontierei cu Serbia, 14 cetăţeni străini care se deplasau pe jos şi nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii străini sunt din Nepal şi au vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani. Din primele declaraţii a rezultat că aceştia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. În ambele situaţii, cetăţenii străini au intrat legal în ţară, în baza unor vize de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat", a mai precizat Poliţia de Frontieră

Articolul continuă după reclamă

Alți imigranți au încercat să treacă prin vama Nădlac

Pe acelaşi subiect

În aceeaşi zi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, un bulgar şi un ceh aflaţi la volanul a două TIR-uri înmatriculate în Turcia, respectiv Bulgaria şi al unei autoutilitare înmatriculate în Cehia. Şoferii transportau un container modular, gresie şi piese auto pentru  societăţi comerciale din Germania, Ungaria şi Austria.

"În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 59 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal, Pakistan şi Etiopia, intraţi legal în România", se arată în comunicat. De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, poliţiştii de frontieră au găsit într-un automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetăţean turc, două persoane, cetăţeni din Siria.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru migranţi.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Sârb arestat pentru că a încercat să scoată din țară peste 100 de migranţi prin vama Cenad