Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şapte persoane din Braşov, arestate preventiv după ce ar fi racolat minore şi le-ar fi obligat să se prostitueze. Suspecţii, implicaţi şi în trafic de droguri

Şapte persoane au fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, într-un dosar de trafic de minori şi trafic de droguri, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Braşov. Suspecţii ar fi recrutat fete minore pentru a le exploata prin practicarea prostituţiei. 

de Redactia Observator

la 20.01.2023 , 11:37

Trafic de droguri Şapte persoane, arestate într-un dosar de trafic de minori şi de droguri - Poliția Română

"În fapt, în luna martie 2022, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în judeţul Braşov, ar fi acţionat mai multe persoane implicate în recrutarea, transportarea şi adăpostirea unor persoane minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, în scopul exploatării acestora, prin determinarea la practicarea prostituţiei. Metodele de recrutare ar fi variat între constrângere psihică, profitând de vădita stare de vulnerabilitate a victimelor şi metoda "loverboy". În urma cercetărilor, au fost identificate mai multe persoane bănuite, atât în săvârşirea activităţilor mai sus menţionate, cât şi în închirierea unor apartamente sau publicarea anunţurilor pe diverse site-uri de profil. Bănuiţii şi-ar fi însuşit cea mai mare parte din sumele de bani obţinute", se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit, de asemenea, că persoanele bănuite s-ar fi implicat şi în activităţi pe linia traficului de droguri de risc şi de mare risc (cannabis, cocaină, produse susceptibile a avea efecte psihoactive), sumele solicitate fiind între 50 şi 500 de lei, a precizat sursa citată.

Cei şapte suspecţi, în arest preventiv

Articolul continuă după reclamă

Astfel, în 18 ianuarie, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare, în municipiile Braşov şi Bucureşti, în urma cărora au fost descoperite aproximativ 1 kilogram de cannabis, 5 grame de cocaină, 14.250 de lei, 530 de euro, o armă cu aer comprimat, medii de stocare, telefoane mobile, precum şi o serie de înscrisuri relevante pentru cauză.

În baza mandatelor de aducere, la sediul DIICOT Braşov au fost conduse persoanele bănuite, în vederea audierii, 7 persoane fiind reţinute, pentru 24 ore. Ulterior, la data de 19 ianuarie, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor şapte persoane reţinute.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov - Postul de Poliţie Racoş şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din municipiul Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Bacău, Prahova şi Dâmboviţa, alături de poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Braşov şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Burebista" Braşov, a mai menţionat sursa citată. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Şapte persoane din Braşov, arestate preventiv după ce ar fi racolat minore şi le-ar fi obligat să se prostitueze. Suspecţii, implicaţi şi în trafic de droguri