Video "Retragerea SUA ar însemna eliberarea unei zone de interes pentru Moscova". Planul pregătit de UE dacă vor fi retraşi 10.000 de militari din România şi Polonia
Departamentul Apărării din Statele Unite analizează retragerea a 10.000 de militari americani din România, Polonia şi alte ţări din Europa de Est. Donald Trump a avertizat la începutul anului că Uniunea Europeană trebuie să se descurce singură în faţa ameninţărilor Rusiei. Franţa s-a oferit deja să trimită mai multe trupe la noi în ţară, iar miniştrii Apărării din blocul continental fac planuri pentru o armată comună.
Preşedintele Statelor Unite vrea să reducă drastic numărul militarilor americani trimişi de Joe Biden să întărească siguranţa ţărilor vecine cu Ucraina după invazia rusă. Propunerea este încă analizată, conform NBC News. Pe parcursul războiului din Ucraina, numărul trupelor americane detaşate pe continentul nostru a variat între 75.000 şi 105.000. În ianuarie, cei mai mulţi militari americani erau în Germania, Polonia şi Italia: peste 65.000 în total.
Sub 2.000 de militari americani sunt în bazele din România
Noi avem sub 2.000. Majoritatea, în jur de 1.500, sunt în baza de la Mihail Kogălniceanu, iar efective mai mici au misiuni la Deveselu şi la Câmpia Turzii. Planurile administraţiei Biden erau să extindă unitatea din Dobrogea până la dimensiunile unui mic oraş, în care ar fi încăput 10.000 de militari din Statele Unite şi familiile lor. Acum, Casa Albă se gândeşte să reducă numărul soldaţilor trimişi suplimentar în Europa de Est de la 20.000 la 10.000. Aceştia se vor retrage cu tot cu tehnica miliară pe care o aduseseră în zonă.
Dacă Pentagonul va adopta propunerea, va întări temerile că Statele Unite îşi abandonează aliaţii din Europa în faţa planurilor lui Putin. Deocamdată, însă, preşedintele interimar, Ilie Bolojan, nu are niciun anunţ de făcut. "Nu există nicio discuţie şi nicio informaţie oficială care să confirme. Am discutat cu ministrul Apărării, domnul Tîlvăr, să comunice oficial o poziţie MApN legat de acest aspect", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României. Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a fost, însă, foarte explicit acum două luni, la prima vizită pe care a făcut-o la Bruxelles: Europa trebuie să se descurce fără trupe americane.
"Realitățile strategice dure împiedică Statele Unite ale Americii să se mai concentreze în primul rând pe securitatea Europei. Trebuie să ne concentrăm pe securitatea propriilor frontiere", a declarat Pete Hegseth, şeful Departamentului pentru Apărare al Statelor Unite. "Este cea mai delicată veste pe care o primim în acest moment. Retragerea trupelor americane ar însemna de fapt eliberarea unei zone de interes pentru Moscova. Aceste capabilităţi americane sunt unice", a declarat Cristian Barbu, analist militar. În pericol să rămână fără trupe de la Pentagon, România a găsit sprijin în Hexagon. În vizita pe care a făcut-o în februarie la Palatul Elysee, preşedintele interimar Ilie Bolojan a primit asigurări de la Emmanuel Macron că trupele Franţei ar putea acoperi eventualul gol lăsat de retragerea americanilor.
"Am reconfirmat încă o dată stabilitatea trupelor militare franceze în România, la solicitarea ţării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie la securitatea ţării noastre", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României. Informaţia despre analiza retragerii din Europa de Est vine la câteva zile după ce Divizia 101 Aeropurtată, unitate de elită a armatei americane, a ajuns pentru a doua oară în Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Soldaţii se antrenează cu militarii noştri şi sprijină misiunile de poliţie aeriană până la noi ordine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰