Video Record de stat la coadă în Timişoara pentru Caravaggio. Iubitorii de artă au aşteptat cu orele să vadă gratuit tablouri originale
Coadă la muzeu, în Timişoara. Sute de oameni au stat în şir pentru a putea intra gratuit să viziteze expoziţia Caravaggio, găzduită de Muzeul Naţional de Artă.
Oamenii pot vedea o expoziţie fără precedent în România, dedicată artistului Michelangelo Merisi da Caravaggio. E vorba de colecţia Roberto Longhi. Operele care valorează zeci de milioane de euro au fost aduse din Italia la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara sub pază strictă. Colecţia a putut fi vizitată fără bilet, în prima zi de miercuri din fiecare lună.
Un stil inconfundabil
Fascinaţi de stilul artistului italian, Michelangelo Merisi da Caravaggio, iubitorii de artă s-au aşezat încă de la primele ore ale dimineţii la coadă pentru a putea intra la expoziţia “Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”.
“Este superbă şi este deosebit să avem în Timișoara aşa ceva”, a remarcat un vizitator întrebat de reporterul Observator ce impresie i-a făcut expoziţia care a necesitat o amplă desfăşurare de forţe. Operele artististului, dar şi lucrările inspirate după acestea au fost aduse din Italia sub pază strictă, iar costurile transportului au fost uriaşe.
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la...
- Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Grigorescu va fi expus din nou, după ce a stat mai bine de 20 de...
- Trei maşini, avariate la Oradea din cauza vântului puternic. Crengi groase, smulse şi azvârlite de rafale
- Controale neanunţate, în toiul nopţii, la centre DGASPC Prahova: gândaci, ferestre sparte, mizerie în băi şi...
“Măsurile de securitate au fost aceleaşi ca şi la celelalte expoziţii şi desigur, fondurile alocate nu au fost deloc puţine, e vorba de circa două milioane de lei alocate de către Consiliul Judeţean”, a declarat Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă, pentru reporterul Observator.
Oamenii mai pot vizita expoziţia până la sfârşitul lui februarie
Iar pentru că vizitatorii au putut vedea gratis aceste capodopere, coada din faţa muzeului s-a întins pe zeci de metri. “Expoziţia, desigur, este foarte, foarte apreciată, deja am depăşit 18.500 de bilete vândute”, a mai subliniat directorul muzeului.
Cei care au avut ocazia să treacă pragul expoziţiei au rămas impresionaţi de unicitatea tablourilor. “E o oportunitate, e un mare pictor, trebuia ajuns undeva în străinătate operele lui. E bine că se organizează astfel de expoziţii”, a spus un vizitator.
La finalul lunii februarie capodoperele se vor întoarce în peninsulă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰