Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Recensământ 2022. Faza de autorecenzare începe pe 14 martie

Recensământ 2022 debutează luni, pe 14 martie, când va începe autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populaţie pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021). Această etapă se va încheia la data de 15 mai.

de Redactia Observator

la 11.03.2022 , 18:10

Recensământ 2022. Faza de autorecenzare începe pe 14 martie

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, spune că procesul de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor este 100% sigur din punct de vedere al protecţiei datelor personale.

Astfel, începând de luni, 14 martie, începe autorecenzarea, etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor care presupune, în premieră pentru România, autorecenzarea online, precum și autorecenzarea online asistată pentru persoanele cu abilități digitale reduse.

Recensământ 2022. Cum se face autorecenzarea online la recensământul populației și locuințelor

Articolul continuă după reclamă

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în 2 pași. 

Primul pas este accesarea Platformei de autorecenzare și completarea formularului de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte, pasul doi fiind că persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul ,,Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului, scrie Mediafax.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021.

Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie - 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).

Autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

Recensământul Populației și Locuințelor 2022, primul din România organizat în format digital

Recensământul Populației și Locuințelor - RPL 2021 - este primul din România organizat integral în format digital, cu respectarea precauților sanitare impuse de pandemia COVID-19. Întregul proces al colectării datelor se va desfășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor.

O primă etapă a recensământului a avut loc în perioada 1 februarie – 13 martie, când Institutul Naţional de Statistică a preluat baze de date de la celelalte instituţii ale statului.

Din 16 mai 2022, recenzorii ies pe teren cu chestionare pe tablete.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.

Recensământ 2022: Zi liberă pentru autorecenzare online

Salariații care participă la Recensământul 2022, prin autorecenzare online, au dreptul la o zi liberă de la serviciu. Etapa de autorecenzare online se va desfășura în perioada 14 martie – 15 mai, iar ziua liberă plătită se acordă în termen de 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării, cel târziu în luna mai 2023.

Ziua liberă pentru salariați se va lua doar după completarea formularului de autorecenzare, nu în avans.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Recensământ 2022. Faza de autorecenzare începe pe 14 martie