Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Războiul dintre poliţişti şi ultraşii bucureşteni: o nouă confruntare. Membrii galeriei rămaşi în libertate dau vina pe "sistemul subordonat adevăraților infractori"

Este un moment zero în războiul dintre poliţişti şi ultraşii bucureşteni. Liderul galeriei Steaua a fost săltat de mascaţi şi reţinut pentru implicarea în bătaia cruntă de pe teren cu susţinătorii formaţiei Dinamo. Alături de el au fost duşi la audieri mai mulţi participanţi la altercaţie, din ambele tabere. Ca şi în cazul ultraşilor rapidişti, mascaţii au găsit la percheziţii mai multe arme. 

de Cristi Popovici

la 20.03.2024 , 21:17

Înaintea meciului de fotbal dintre Dinamo şi UTA Arad din prima ligă de fotbal, suporterii celor două echipe s-au războit pe teren. Arădenii au fost susţinuţi de ultraşi ai CSA Steaua, veniţi special la stadion să se bată cu rivalii din Ştefan cel Mare. La aproape două săptămâni de la aceste scene derulate pe stadionul Arcul de Triumf, poliţiştii bucureşteni i-au identificat şi prins pe cei care au pornit scandalul.

Ultraşi de la Steaua şi Dinamo, reţinuţi

"26 de suspecți au fost aduși la audieri. Vorbim în principal de ultraşi ai celor doua galerii rivale, Dinamo și CSA Steaua. Sunt acuzaţi de încăierare, deranjarea ordinii publice și folosirea de materiale explozive interzise. Printre cei reținuți se numără și Andrei Florescu, unul din liderii galeriei CSA Steaua", spune Cristi Popovici, reporter Observator.

Vezi și

Acesta din urmă a fost prins pe aeroport, în timp ce plănuia să fugă din ţară. Este un fost rugbist al Clubului Sport al Armatei Steaua, devenit lider de galerie. În trecut, el a fost implicat într-un alt scandal monstru, la Euro 2016, unde a participat şi România. Atunci, Florescu şi alţi ultraşi au băgat în spital un suporter dinamovist, pe care l-au prins pe străzile din Paris.

Pe acelaşi subiect

"În viaţa de zi cu zi, ei au o relaţie amicală între ei. Îşi schimbă telefoane, îşi dau mail-uri. Dar înainte de confruntările astea directe, organizează şi întâlniri. Să ne stabilim, să ne întâlnim în locul X, să ne războim! Când află de astfel de evenimente, sunt foarte uşor de strâns, se coordonează, să strâng, e un lucru care produce adrenalină!", explică Olimpiodor Antonescu, fost şef al Jandarmeriei Românie.

Momentan, 6 din cei 26 de suporteri audiaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi duşi în faţa judecătorilor cu mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Membrii galeriei rămaşi în libertate au transmis că reţinerile de astăzi au venit pentru că ar fi deranjat un sistem subordonat adevăraților infractori "în costum și cravată".

Brigăzile echipelor bucureştene se vor reuni după gratii, acolo unde se află deja 3 lideri ai galeriei Rapidului, implicaţi în distrugerile de la Stadionul Naţional, din 9 martie. Pe lângă violenţele de pe stradă sau de pe stadion, ultraşii implicaţi în scandaluri mai au un lucru în comun. Poliţiştii au găsit la toţi cei reţinuţi arme albe, pistoale sau puşti de asalt letale, din categoria celor interzise pentru populaţia civilă.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Războiul dintre poliţişti şi ultraşii bucureşteni: o nouă confruntare. Membrii galeriei rămaşi în libertate dau vina pe "sistemul subordonat adevăraților infractori"