Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procesul lui Vlad Pascu se reia de la zero. Răsturnare de situație în dosarul accidentului de la 2 Mai

Decizie neaşteptată din partea magistraţilor Curţii de Apel din Constanţa. Au admis cererea de recuzare a judecătoarei Ancuţa Popoviciu, care nu va mai avea dreptul să judece ultimul termen din dosarul în care Vlad Pascu a fost trimis în judecată. Solicitarea a fost depusă de părinţii tinerilor care au murit în accidentul tragic din staţiunea 2 Mai, şi a fost judecată în regim de urgenţă. Tot ieri, la termenul din al doilea dosar pe numele Pascu, în care este implicată toată familia, tatăl lui Vlad Pascu a copiat atitudinea judecătoarei din Mangalia, iar mama s-a ascuns o oră în baia Tribunalului.

de Redactia Observator

la 22.05.2024 , 07:51

procesul Vlad Pascu Procesul lui Vlad Pascu se reia de la zero. Răsturnare de situație în dosarul accidentului de la 2 Mai - Observator

Procesul în care Vlad Pascu este judecat pentru moartea celor doi studenţi, Roberta şi Sebi, ia o turnură neaşteptată - va fi reluat de la zero. Ancuţa Popoviciu ar fi urmat să judece termenul de mâine, când solicitase inclusiv prezenţa fizică a lui Vlad Pascu în sală. Acum, un nou judecător va anunţa distribuirea aleatorie a dosarului la un alt magistrat. Acum, că procesul se reia, rudele victimelor speră să obţină inculparea lui Pascu pentru omor calificat şi să primească astfel o pedeapsă mai mare

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie. 

Articolul continuă după reclamă

Judecătoarea a dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului. 

Pe acelaşi subiect

Părinții victimelor, nemulțumiți de atitudinea judecătoarei Ancuța Popoviciu

Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat. 

Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că Vlad Pascu nu a fost adus la acel termen. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este. 

La termenul următor de judecată, în 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat. 

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă. 

De asemenea, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor,  a declarat jurnaliştilor că şi la termenul de judecată din 9 mai ”gafele din sala de judecată au fost multiple”.

”A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul.

În cursul zilei de marţi, Consiliul Superior al Magistraturii a admis transferul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.

CSM a hotărât ca Ioana Ancuţa Popoviciu se poate transfera la Judecătoria Constanţa din data de 1 iunie 2024. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Procesul lui Vlad Pascu se reia de la zero. Răsturnare de situație în dosarul accidentului de la 2 Mai