Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Procesul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă și complicele său Ștefan Risipițeanu îşi aşteaptă astăzi sentinţa. Decizia nu va fi definitivă

La mai bine de 3 ani de la tragedia din Caracal, magistrații Tribunalului Olt sunt așteptați să ajungă astăzi la o decizie în procesul crimelor care au cutremurat o țară întreagă. Gheorghe Dincă, acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu ar putea să-și afle sentința, după ce, la începutul lunii septembrie, instanța a amânat pentru astăzi pronunțarea în dosar.

de Veronica Micu

la 24.09.2022 , 09:12

Gheorghe Dincă, judecat pentru răpirea şi uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu, şi-ar putea afla astăzi sentinţa, după ce magistraţii au amânat pronunțarea de două ori. La fel și vecinul său, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, acuzat de viol în același dosar. 

Infracțiunile pentru care a fost judecat "monstrul din Caracal" sunt de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. 

Sentința pe care urmează să o dea Tribunalul Olt nu este una definitivă.

Vezi și

Procurorii cer pentru Gheroghe Dincă 30 de ani de închisoare

Pe acelaşi subiect

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT în ianuarie 2020. ”Prin rechizitoriul din data de 10.01.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.G. şi R.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre”, anunţa DIICOT, referindu-se la Gheorghe Dincă, cel care ar fi răpit fetele, dar şi la Ştefan Risipiceanu, acuzat că a violat-o pe una dintre ele. 

Ororile lui Gheorghe Dincă se întind pe 400 de pagini, iar unele detalii sunt absolut înfiorătoare. 

Filmul răpirii Luizei Melencu. Fata nu a avut nicio șansă, Dincă plănuise totul în cele mai mici detalii

Procurorii DIICOT au descris, în rechizitoriul înaintat judecătorilor de la Tribunalul Olt, momentul în care Luiza Melencu a fost răpită de Gheorghe Dincă, pe data de 14 aprilie 2019. Tânăra de 18 ani a făcut tot posibilul pentru a scăpa din capcana elaborată a inculpatului, însă nu a reușit.

14 aprilie, 2019. În jurul orelor 10:30 dimineața, Luiza Melencu a luat "o ocazie" din satul Radomir, comuna Dioști, județul Dolj, acolo unde locuia cu bunicii, pentru a merge la Caracal să scoată banii trimiși de mama ei, la acea vreme în Marea Britanie, prin intermediul unei sucursale MoneyGram. Ghinionul a făcut ca serviciul financiar să nu funcționeze, moment în care Luiza Melencu și-a sunat bunicul și i-a spus că se va întoarce înapoi acasă, tot cu o ocazie. După o discuție telefonică purtată apoi cu mama ei, Luiza și-a sunat și tatăl, fix în clipa în care Gheorghe Dincă a oprit pentru a o lua în mașina lui, tot la ocazie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Anterior, cu o atenție înfiorătoare la detalii, Gheorghe Dincă, un individ precupat "preocupat până la obsesie de propria virilitate", după cum l-au descris procurorii DIICOT, își transformase mașina într-o adevărată fortăreață, din care nicio victimă nu putea scăpa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Gheorghe Dincă s-a prefăcut că are intenții bune

Potrivit procurorilor, Dincă a deschis portiera din spate, moment în care Luiza Melencu s-a așezat pe banchetă, nebănuind ce urmează.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potritiv procurorilor, Gheorghe Dincă a încercat să îi dea bani Luizei Melencu în schimbul favorurilor de natură sexuală, în fata, contrariată, a refuzat categoric, în mai multe rânduri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Luiza Melencu nu a cedat nicio clipă

Văzând că fata nu cedează, Gheorghe Dincă a trecut la violență și a legat-o, transportând-o sub protecția geamurilor fumurii în casa în care locuia. În tot acest timp, niciun șofer din trafic nu a observat ce se întâmplă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit rechizitoriului DIICOT, Gheorghe Dincă a pornit autoturismul și a continuat să se îndrepte spre comuna Dioști, doar pentru a găsi un loc potrivit să întoarcă pe drumul european. După ce a mai rulat câteva zeci de metri, a întors autovehiculul în loc și a pornit în direcția opusă respectiv spre Caracal. Pe drum, coborând geamul portierei din stânga față în jos (partea șoferului), din mers, cu mâna stângă, a aruncat telefonul fetei pe marginea drumului european E70 pe cealaltă parte, peste calea de rulare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La termenul care a avut loc pe 16 iunie Gheorghe Dincă a cerut instanţei să fie condamnat "pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor" şi a susţinut că nu există probe care să arate că el le-ar fi ucis pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Procesul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă și complicele său Ștefan Risipițeanu îşi aşteaptă astăzi sentinţa. Decizia nu va fi definitivă