Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Probleme mari pentru pensionari după recalcularea pensiilor. Trebuie să plătească sume uriaşe pentru a intra în posesia lor

Blocul Național Sindical solicită Arhivelor Naționale consultări urgente pentru stabilirea unor tarife accesibile pensionarilor. Milioane de pensionari au platit tarife uriașe ca să primească adeverințele de venituri, susține BNS care avertizează că un milion de persoane nu vor putea obține actele, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 20.08.2024 , 11:20

Probleme mari pentru pensionari după recalcularea pensiilor. Trebuie să plătească sume uriaşe pentru a intra în posesia lor

Blocul Național Sindical (BNS) lansează prin intermediul unui comunicat de presă „un apel public către Arhivele Naționale ale României pentru a iniția de urgență consultări cu operatorii economici autorizați, în vederea stabilirii unor tarife accesibile pentru accesarea serviciile de arhivare destinate pensionarilor din sistemul public de pensii”.

Care sunt tarifele cerute pentru obţinerea documentelor

Potrivit comunicatului, începând cu 1 septembrie 2024, va intra în vigoare Legea nr. 360/2023, care le permite pensionarilor recalcularea pensiilor pe baza veniturilor brute realizate de-a lungul activității desfășurate. În acest context, BNS atrage atenția că tarifele actuale, stabilite prin Ordinul nr. 299/2023 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, sunt mult prea ridicate și depășesc posibilitățile financiare ale pensionarilor, în special ale celor cu pensii minime sau medii.

Articolul continuă după reclamă

În plus, conform noilor dispoziții introduse prin Legea nr. 237/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 22 iulie 2024, competența de a stabili anual limitele maxime ale tarifelor pentru serviciile arhivistice prestate de operatorii economici autorizați revine acum Arhivelor Naționale ale României. Prin urmare, această schimbare legislativă oferă Arhivelor Naționale responsabilitatea directă de a negocia și stabili tarife care să fie echitabile și accesibile, ținând cont de situația social-economică a categoriilor vulnerabile, cum sunt pensionarii,mai susține BNS.

Pe acelaşi subiect

Sindicaliștii consideră că este „inacceptabil ca pensionarii din România, care deja se confruntă cu dificultăți economice, să fie împiedicați să își valorifice drepturile legale din cauza unor tarife uriașe pentru eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor”.

„De exemplu, tariful pentru obținerea unei adeverințe cu veniturile realizate pe o perioadă de 25 de ani poate depăși 2.800 lei fără TVA (tarif administrativ fix = 101 lei, tarif cercetare 81 lei /an x 25 ani=2.025 lei, tarif eliberare certificat venituri = 27 lei/an x 25 ani= 675 lei, Total = 2.801 lei fără TVA). Această sumă este inaccesibilă pentru majoritatea pensionarilor. Cei mai afectați vor fi însă, pensionarii care câștigă doar pensia minimă socială de 1.283 lei. Concret, peste 1,1 milioane de români vor fi puși într-o situație extrem de dificilă întrucât situația financiară în care se află nu le permite să facă demersurile necesare pentru obținerea adeverințelor de vechime. Aceste costuri exorbitante nu doar că le vor îngreuna accesul la recalcularea pensiilor, dar vor submina și dreptul constituțional al vârstnicilor români la un trai decent! Dacă 1 din 5 pensionari ar plăti această sumă medie pentru accesarea documentelor de vechime discutăm la nivel național de o afacere de jumătate de miliard de euro”, scrie în comunicatul de presă.

Ca urmare, Blocul Național Sindical solicită Arhivelor Naționale „să prioritizeze această problemă și să negocieze noile tarife cu operatorii economici autorizați la un nivel corect, care să asigure acoperirea costurilor pentru companiile-administrator de arhivă, dar și un nivel suportabil pentru pensionari”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Probleme mari pentru pensionari după recalcularea pensiilor. Trebuie să plătească sume uriaşe pentru a intra în posesia lor