Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele decizii după accidentul feroviar de la Fetești. Controale la operatorii de transport marfă şi călători

Ministrul Transporturilor a anunţat primele măsuri în cazul accidentului feroviar de la Feteşti, în care două persoane au fost rănite. Operatorului privat care deţine trenul marfar ce a provocat accidentul i-a fost suspendat certificatul de siguranţă şi nu mai poate face transport de marfă. Accidentul a avut loc noaptea trecută între două trenuri de marfă şi a dat peste cap traficul spre și dinspre litoral. Mecanicul unui marfar care transporta fier vechi, un tânăr de 21 de ani, era băut, ar fi adormit şi a depăşit semnalul de OPRIRE de la intrarea în stație, apoi a intrat într-o altă garnitură. În urma impactului puternic, mecanicul locomotivei, dar şi şeful de tren au fost răniţi uşor.

de Laurenţiu Rădulescu

la 29.07.2021 , 17:26

Impactul devastator a avut loc înainte de miezul nopţii. Mecanicul unui tren marfar privat încărcat cu fier vechi nu a oprit la semnalul roşu şi a lovit puternic din spate o altă garnitură cu ciment, care staţiona la Feteşti. Mecanicul de doar 21 de ani nici măcar nu a apucat să frâneze, aşa că impactul a fost extrem de violent. 18 vagoane au sărit de pe şine, iar terasamentul a fost distrus. Mai mulţi stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ.  

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Nu se înţelege mai nimic din vagoanele astea. Unu, două, patru răsturnate cel puţin în zona în care ne aflăm noi. Şi ca să vă daţi seama cât de puternic a fost impactul, ceea ce vedeţi aici este o osie a trenului care nu a mai avut timp să oprească şi a lovit vagoanele care deja erau staţionate.

Mecanicul care a provocat accidentul de la Fetești era băut

Vezi și

Poliţiştii au descoperit că avea o alcoolemie de 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai grav, ministrul Transporturilor susţine că sistemul automat de frânare nu ar fi funcţionat, iar mecanicul ar fi adormit. 

Impactul a fost atât de puternic încât oamenii care locuiesc în apropiere au crezut că este vorba de un cutremur. Circulaţia trenurilor pe magistrala Bucureşti - Constanţa a fost blocată pe ambele sensuri la Feteşti. Oamenii au ajuns la destinaţie cu câteva ore întârziere.

Ministrul Transportului a luat şi primele măsuri. Operatorului privat al cărui tren marfar a provocat accidentul i-a fost suspendat certificatul de siguranţă şi nu mai poate face transport de marfă.  Mai mult, se vor face controale la operatorii de transport marfă şi călători pentru a verifica dacă sunt respectate normele de siguranţă. În urmă cu doar o săptămână, un incident similar a avut loc în aceeaşi zonă. Cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat. Şi atunci circulaţia a fost oprită pentru câteva ore. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Primele decizii după accidentul feroviar de la Fetești. Controale la operatorii de transport marfă şi călători